12 octombrie 2007

LEGENDA VIESPEI

LEGENDA VIESPEI

Se zice ca o stranepoata de a lui Cain ar fi avut mai multi copii, care de care mai rai, mai neintelegatori si mai neascultatori. Cand cineva ii mana dupa un lucru, ei aduceau in batjocura altul, asa ca nu era modru ca omul sa se poata folosi de ei.
Mama lor, care nu era alta decat o pajura invapaiata si rautacioasa, ziua si noaptea nu facea altceva decat blestema, suduia si batea, de-ti era mai mare scarba cand o vedeai.
Copilul cel mai mic, care era parjol-parjol de blastamat si neastamparat, afland o data pe mama sa in dusuri rele, s-a luat la cearta cu dansa, de suna nu un sat, fara un cap de tara, de-ti era mai mare groaza sa-i asculti. Mai pe urma ajunsera si la paruiala.
Mama insa, voinica cum era, nu se prea lasa. La urma insa, muscand-o baiatul de gat, i s-a scurs tot sangele, pana cand a murit.
Mama tragand sa moara, l-a blestemat pe copil ca neam de neamul lui nimic sa nu se aleaga, si vitza de vitza lui sa umple lumea, dar intre nimeni sa nu aiba loc, fara numai in bortzile lemnelor gaunoase. Din om ce e, neam din neam de al lui sa se prefaca in muste cu ghimpi veninosi, iar sangele ei numai in venin sa se prefaca in trupul lui si al uramasilor lui. El, auzind blestemul mamei sale, a alergat inspre codru, si pe masura cit alerga mai tare si mai repede, pe atat i se parea ca se face mai usor si mai mic, pana cand s-a trezit intr-o dimineata intr-un bunzar cu trupul galben, caruia oamenii ii zic viespe.
De atunci sunt viespile pe pamant, si de aceea au ele acul acela veninos, cu care inteapa si care produce umflaturi.

Niciun comentariu: