Daca vrei,poti!

OGLINDA BUCLUCASA-poveste coreana

OGLINDA BUCLUCASA

Multe invataminte se pot trage din povestile coreene!!!

Cele ce va povestesc acum s-au petrecut de mult de tot. Pe atunci in satele coreene nimeni dintre sateni nu stia ca exista pe lume oglinzi. La tara nu erau oglinzi, dar in oras la Seul erau. Odata, un negustor dintr-un sat foarte departat de oras a plecat cu treburi la Seul si si-a cumparat de acolo o oglinda. Foarte incantat de oglinda lui, a ascuns-o in fundul unei ladite, si a pus ladita intr-un loc ferit din casa. Nu a povestit nimic nici nevestei, nici mamei, nici tatalui si nici fiului sau.
Negustorul pandea clipele prielnice cand nu era nimeni in odaie, deschidea ladita unde se afla oglinda si se privea in ea. Tare-i mai placea omului aceluia sa se priveasca in oglinda!
Nevasta negustorului a bagat de seama ca prea des si prea in taina deschide barbatul ei ladita cu pricina, si s-a hotarat sa afle ce ascunde el acolo. Si, gasind o ora potrivita cand negustorul era plecat, a saltat capacul laditei si s-a aplecat sa se uite ce-i inauntru. Si a vazut ca din lada o priveste o femeie tanara si frumoasa.
Si s-a pornit femeia pe plans:
-Barbatul meu si-a adus de la Seul o alta nevasta! Pe mine o sa ma alunge in strada!
Mama negustorului a auzit-o plangand si avenit fuga sa vada ce s-a intamplat. Nora-sa a intampinat-o plangand amarnic:
-Barbatul meu a ascuns in lada pe nevasta lui cea noua, La mine nici n-o sa se mai uite de acum incolo!
Mama negustorului s-a uitat si ea in lada si a vazut ca de acolo o priveste o femeie batrana.
Si s-a repezit atunci soacra la nora:
-Pesemne ca ti-a luat dumnezeu mintile. Eu trebuie sa plang si nu tu. Fiul meu si-a adus de la Seul o alta mama ! De mine n-o sa vrea sa mai auda !
Si batrana a izbucnit si ea in lacrimi. Sedeau amandoua jos si plangeau amar.
Tatal negustorului le-a auzit vaietele si a alergat sa vada ce se intampla.
Amandoua femeile s-au pornit care mai de care sa-i povesteasca nenorocirea lor. Una spunea ca barbatul ei si-a adus de la Seul o alta nevasta, iar cealalta o tinea mortis ca fiul ei si-a adus de la Seul o alta mama. Si plangeau si-i tot aratau cu degetul ladita din odaie.
Batranul s-a apropiat de lada, i-a saltat capacul, s-a uitat inauntru si a-nceput si el sa planga:
-Amandoua aveti orbul gainilor. Nu-i inauntru nici o mama si nici o nevasta ! Un alt tata si-a adus fiul meu, de la Seul.
Si tine-te plans!
Iac-asa au stat ei catestrei, nevasta, mama si tata, si au urlat de rasuna casa de atatea bocete.
Fiul negustorului, care se juca prin curte, a auzit larma din casa. Implinise de curand sapte ani, dar de mult era cel mai de seama bataus si cel mai neastamparat copil de pe ulita lor.
Baiatul a venit sa vada cine plange la ei in casa. Intr-o mana strangea o bomboana, iar in cealalta o piatra; fugarise pesemne vreun caine.
A vazut baiatul ca maica-sa plange, bunica-sa la fel, mosu plange si el si tot arata cu degetul spre lada. Si-a ascuns mana cea cu piatra la spate si s-a apropiat sa se uite in lada. Si ce sa vada? Era acolo un baiat cu o bomboana in mana!
-O, hotule! – striga baiatul – mi-ai furat bomboana! Na, sa ma tii minte! Si jart, azvarli din toate puterile cu piatra in oglinda. Si pe data se facu oglinda bucati-bucatele!
Uite asa a ramas negustorul fara oglinda. Si totul numai pentru ca n-a vrut sa spuna nimanui ce a cumparat el la Seul, numai pentru ca a vrut sa se bucure de oglinda doar el singur!

Parca seamana cu politica de azi!
Concluziile voastre vreau sa le citesc pe adresa stiuta!

PAPUCII GASCANULUI - legenda

PAPUCII GASCANULUI

Demult, demult, pe vremuri de mult uitate, gascanul avea in picioare niste papuci galbeni, foarte frumosi, parca erau de aur. Si se mandrea cu ei, lucru mare !
Odata, gascanul nostru a vrut sa treaca pe o punte, dar nu stiu cum s-a intamplat, ca a scapat papucii in apa.
Sa fi vazut atunci jale si vaiete pe bietul gascan !
Auzindu-l cum se jeluia, toate neamurile lui au alergat acolo sa vada ce-i.
-Vai de mine si de mine, mi-au cazut papucii-n apa ! striga gascanul cu gura mare. Ssssaracul de mine, am ramas dessssscult! Ce ma fac eu acuma ?!
Repede, repede, neamurile - auzind asa - sarira in apa, sa-i caute papucii. Cautara ele “zi de vara pana-n seara”, dar papucii nicaieri nu-i gasira. Au venit atunci si ratele in ajutor; insa tot degeaba ! Papucii nicaieri...
Si din vremea aceea se zice ca ratele si gastele, cand innoata, tot vara ciocul in apa si se cufunda ca sa caute papucii gascanului. Iar daca treci pe langa un card de gaste, in mod sigur, gascanul sasaie, se ia dupa tine si te apuca cu ciocul de haina, de parca ar vrea sa te intrebe:
-Vaaaaai, n-ai gassssssit papucii!? Ssssspune-mi iute unde-mi sssssssssssunt papucii!!!

Mai tineti minte-Fetita cu chibrituri (preluare)

Fetiţa cu chibriturile
(Hans Christian Andersen)

Era un ger grozav; ningea şi începuse a înnopta: era ajunul Anului Nou. Pe frigul acela şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul gol, şi cu picioarele goale. Avusese ea doar nişte papuci când plecase de-acasă, dar nu-i folosiseră mult: erau nişte papuci mari, pe care mama ei îi rupsese aproape, şi erau aşa de largi pentru ea, încât mititica-i pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde cât p-aci era să fie strivită între două trăsuri. Unul din papuci nici nu-l mai găsise, iar celălalt îl luase un băiat care zicea că vrea să facă din el leagăn pentru copilul lui, când o avea şi el unul.
Fetita mergea cu picioarele ei goale, rosii-vinete de frig; si-n sortul ei vechi tinea strans un vraf de cutii cu chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Fusese o zi rea pentru dansa si nimeni nu-i cumparase in ziua aceea nimic, si n-avea prin urmare nici un ban; si-i era foame si frig tare. Biata fetita! Fulgii de zapada cadeau pe parul ei lung si balai, care se incretea frumos pe langa ceafa, dar nu se gandea ea acum la parul ei cret. Luminile straluceau pe la ferestre, miros de fripturi se raspandea in strada; era ajunul Anului Nou, iata la ce se gandea ea.
Se opri si se ghemui intr-un colt dintre doua case, din care una iesea in strada mai mult ca cealalta. Isi stranse piciorusele sub dansa. Frigul o patrundea din ce in ce mai mult, si totusi nu-i venea sa se duca acasa; aducea inapoi toate chibriturile, si nici un banut macar. Tatal sau are s-o bata; si afara de asta, si acasa nu era tot asa de frig? Ei locuiau tocmai sub acoperis si vantul sufla in voie, cu toate ca fusesera astupate crapaturile cele mari cu paie si cu trente vechi. Manutele ei erau aproape inghetate de frig. A! Un chibrit aprins
le-ar putea face bine. Dac-ar indrazni sa scoata unul, numai unul din cutie, sa-l zgarie de zid si sa-si incalzeasca degetele! Scoase unul: harsti! Cum mai trosni, si cum se aprinse! Chibritul ardea ca o lumanarica, tinu manuta deasupra flacarii. Ce lumina ciudata. I se paru fetitei ca sta langa o soba mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de arama. Inauntru ardea focul si era asa de cald; dar ce-i oare asta? Fetita isi intindea acum piciorusele ca sa si le incalzeasca si pe ele; flacara se stinse si soba pieri; fetita ramase stand cu ramasita de chibrit in mana.
Harscai un altul, care se aprinse, straluci, si zidul in care batea lumina se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita c-o fata alba, pe care sclipeau portelanuri subtiri; in mijloc era o gasca fripta umpluta cu prune si cu mere ce raspandeau un miros placut; si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni cu furculita si cutitul in spinare pana la biata fetita. Chibritul se stinse: si nu mai avu in fata ei decat zidul rece si gros.
Mai aprinse inca unul. Deodata se vazu sezand sub un pom frumos de Craciun; e mult mai mare si mai impodobit decat a vazut prin geamuri la negustorul cel bogat. Mii de lumanarele ardeau pe crengile verzi, si poze de tot felul, ca cele ce impodobesc ferestrele pravaliilor, pareau ca-i zambesc. Fetita ridica amandoua mainile: chibritul se stinse: toate lumanarelele din pom se inaltau tot mai sus, tot mai sus, si ea vazu deodata ca luminitele acelea erau stele. Una din ele cazu si trase o dunga mare de foc pe cer.
"A murit cineva", isi zise micuta; caci bunica ei, care fusese foarte buna pentru dansa si care acum nu mai traia, ii spusese adesea: "Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu".
Mai trase inca un chibrit pe zid: si se facu o lumina mare, in mijlocul careia era bunica ei in picioare, si era asa de stralucitoare, o privea bland si duios!
- Bunica, striga fetita, ia-ma cu tine. Cand s-o stinge chibritul, stiu ca n-o sa te mai vad. Ai sa pieri si tu din fata ochilor mei, ca si soba de fier, ca si gasca fripta, ca si frumosul pom de Craciun. Şi aprinse repede toate chibriturile ce-i mai ramasese in cutie, caci voia sa vada mereu pe bunicuta ei. Se facu o lumina ca ziua. Niciodata bunica nu fusese asa de frumoasa, asa de mare. Ea lua pe fetita in bratele ei, si amandoua zburara vesele in stralucirea aceea, asa sus, asa sus, si nu mai era acolo nici frig, nici foame, nici griji; erau la Dumnezeu.
Dar in coltul dintre cele doua case, cand se lumina de ziua, zacea jos fetita, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze... moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului. Ziua Anului nou o gasi acolo zgribulita cu gramajoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsa.
"A vrut sa se incalzeasca"! zise cineva. Nimeni nu stiu ce frumuseti vazuse fata, si-n ce stralucire intrase impreuna cu bunica, in ziua Anului nou.

LEGENDA VIESPEI

LEGENDA VIESPEI

Se zice ca o stranepoata de a lui Cain ar fi avut mai multi copii, care de care mai rai, mai neintelegatori si mai neascultatori. Cand cineva ii mana dupa un lucru, ei aduceau in batjocura altul, asa ca nu era modru ca omul sa se poata folosi de ei.
Mama lor, care nu era alta decat o pajura invapaiata si rautacioasa, ziua si noaptea nu facea altceva decat blestema, suduia si batea, de-ti era mai mare scarba cand o vedeai.
Copilul cel mai mic, care era parjol-parjol de blastamat si neastamparat, afland o data pe mama sa in dusuri rele, s-a luat la cearta cu dansa, de suna nu un sat, fara un cap de tara, de-ti era mai mare groaza sa-i asculti. Mai pe urma ajunsera si la paruiala.
Mama insa, voinica cum era, nu se prea lasa. La urma insa, muscand-o baiatul de gat, i s-a scurs tot sangele, pana cand a murit.
Mama tragand sa moara, l-a blestemat pe copil ca neam de neamul lui nimic sa nu se aleaga, si vitza de vitza lui sa umple lumea, dar intre nimeni sa nu aiba loc, fara numai in bortzile lemnelor gaunoase. Din om ce e, neam din neam de al lui sa se prefaca in muste cu ghimpi veninosi, iar sangele ei numai in venin sa se prefaca in trupul lui si al uramasilor lui. El, auzind blestemul mamei sale, a alergat inspre codru, si pe masura cit alerga mai tare si mai repede, pe atat i se parea ca se face mai usor si mai mic, pana cand s-a trezit intr-o dimineata intr-un bunzar cu trupul galben, caruia oamenii ii zic viespe.
De atunci sunt viespile pe pamant, si de aceea au ele acul acela veninos, cu care inteapa si care produce umflaturi.

ALTA LEGENDA DESPRE TUTUN

TUTUNUL

Odata un om s-a intalnit cu dracul, care sapa la niste buruieni.
-Ce sapi acolo, mai drace? intreba omul.
-Ia, niste buruieni-raspunse dracul. Sa stii insa ca daca in vreme de trei zile nu-mi vei spune cum se cheama buruienile acestea, te duc in iad. Daca insa vei ghici numele lor, le voi imparti cu tine.
Omul s-a dus acasa cam suparat. Mama-sa vazand-ul asa l-a intrebat de ce-i suparat. Si el i-a spus intamplarea cu dracul.
-Nu mai te supara, zice mama-sa, ca-ti voi spune eu numele buruienii.
Mama feciorului era nazdravana. S-a schimbat intr-o pasare mare si a zburat intre buruienile dracului.
Dracul cand a vazut pasarea, a inceput sa strige: “Hasi, pasare, din tututnul meu !” Iar pasarea a zburat iar acasa, s-a schimbat in femeie si i-a spus feciorului ei ca buruienile dracului se cheama tutun.
A treia zi feciorul s-a dus la drac si i-a spus ca buruienile lui se cheama tutun. Dracul n-a mai avut ce face, si conform promisiunii, le-a impartit toate buruienile cu feciorul.
De la acest fecior, buruienile s-au latit peste tot locul. Si fiindca el le-a castigat de la dracul, oamenii le zic si azi buruiana dracului.

(Comoara satelor-1923)

LEGENDA TUTUNULUI

TUTUNUL



In vremurile mai de demult, traia intr-o manastire un calugar foarte batran. Trei draci, toti trei frati, adeseori veneau la manastire si isi bateau joc de calugar.
Odata a venit la manastire numai un singur drac. Calugarul stia afurisi si l-a afurisit pe drac, schimbandu-l intr-o cioara.
Cioara tot venea la calugar si il batjocorea in limba ei. Calugarul, ca sa scape de ea, a omorat-o si-a aruncat-o in spatele manastirii. Putrezind cioara, toate penele s-au imprastiat. Si din pene au rasarit mai multe buruieni mari si cu frunze late.
Venind si ceilalti doi draci pe la manastire, au gasit buruienile. Si fiindca erau rasarite din penele fratelui lor, au voit sa le manance. Dar fiindca era greu sa le mestece si sa le inghita, au facut altfel. Le-au rasucit in forma de betisoare, le-au pus in gura si le-au aprins la celelalt capat. Betisoarele au inceput sa arda si sa dea un fum gros. Tot fumul il trageau dracii in piept. Si in felul acesta au inghitit pe fratele lor.
Si se nimerise chiar atunci ca un imparat avea o fata fara par pe cap. Imparatul a alungat-o de acasa, zicandu-i, ca numai daca va avea par pe cap sa se reintoarca la palat.
Fata umbland prin lume s-a intalnit cu cei doi draci. Acestia au chemat-o la ei, si intreband-o de ce umbla prin lume, ea le-a spus ca tata lei a alungat-o de acasa, fiindca n-are par pe cap. Dracii i-au zis fetii ca ei pe a doua zi o vor face cu par pe cap.
Si in cealalta zi de dimineata, fata cand s-a sculat avea un par frumos si lung. Ea de bucurie nu stia cum sa le multumeasca. Dracii n-au vrut sa primeasca nimic, ci i-au zis fetei sa ia din frunzele acelea, pe care ei le rasucesc si le aprind sa traga fumul lor, si sa duca si imparatului.
Fata a luat un brat de buruieni si s-a intors acasa.Cand a ajuns la curtea imparateasca, era acolo un ospat mare, fiind ziua imparatului. Toti prietenii imparatului erau la masa si beau si isi petreceau.
Imparatul, cand si-a vazut fata, a mers si a imbratisat-o. Si a intrebat-o ce a facut da i-a crescut parul. Si fata i-a spus din fir in par intamparea cu cei doi oameni (draci).
-Dar buruienile acelea pentru ce le-ai adus?
-Astea mi le-au dat oamenii aceia-zise fata- si m-au rugat sa spun la toata lumea, cum sa le rasuceasca, sa le aprinda, si fumul din ele sa-l traga in piept.
Si imparatul a luat din frunze, le-a rasucit si punandu-le in gura le-a aprins, iar fumul l-a tras in piept. Mesenilor inca le-a dat cate o frunza, pe care au aprins-o, si fumul l-au tras in piept. Si le-a placut la toti fumul si au cerut frunze sa duca si acasa.
Iar imparatul le-a semanat si in gradina si a dat samanta si la altii, si asa buruiana rasarita din pene de drac s-a raspandit in toata lumea. Aceasta buruiana nu este alta, decat tutunul sau tabacul, pe care-l fumeaza azi unii oameni. Iar obiceiul de a fuma, este mostenire de la cei doi draci, care au fumat mai intai.

(Comoara satelor, 1924)

Un fragment dintr-un articol mai vechi !

Democraţia a încetat deja să mai fie o realitate.
Responsabilii organizaţiilor care exercită puterea reală nu sunt aleşi în mod democratic şi publicul nu e informat în ceea ce priveşte deciziile lor.
Raza de acţiune a statelor este din ce în ce mai redusă datorită existenţei unor acorduri economice internaţionale în privinţa cărora care cetăţenii n-au fost nici consultaţi, nici informaţi.
Toate aceste tratate elaborate în ultimii cinci ani (GATT, OMC, AMI, NTM, NAFTA) vizează un scop unic: transferul puterii statelor către organizaţii non-alese, cu ajutorul unui proces numit “globalizare”.
Suspendarea proclamată şi explicită a democraţiei n-ar fi exclus să provoace o revoluţie. Acesta e motivul pentru care s-a decis menţinerea unei democraţii de faţadă şi o deplasare a puterii reale către alte focare de putere.
Cetăţenii continuă să voteze, dar votul lor a fost golit de orice conţinut. Ei votează pentru alegerea unor responsabili care nu mai deţin practic adevărata putere. Tot astfel, deoarece nu mai este nimic de hotărât, programele politice de “dreapta” şi de “stânga” au ajuns să se asemene atât de mult în toate ţările occidentale.
Pentru a rezuma, nu putem alege felul de mâncare, dar putem alege sosul. Mâncarea pe care suntem forţaţi s-o consumăm se numeşte “noul sclavagism”, asezonat cu sos picant - de dreapta – sau dulce acrişor - de stânga.

De la începutul anilor ’90 informaţia a dispărut în mod progresiv din media destinată marelui public.
Ca şi alegerile, jurnalele televizate continuă să existe, dar ele au fost golite de conţinut.
Un jurnal televizat conţine maxim 2-3 minute de informaţie reală. Restul este constituit din subiecte “de revistă”, din reportaje anecdotice, din fapte diverse, din mici bârfe şi reality-show-uri.
Analizele jurnaliştilor specializaţi ca şi emisiunile de dezbatere a informaţiilor au fost aproape în totalitate eliminate.
Informaţia se reduce de acum doar la anumite segmente din presa scrisă, citită de către o minoritate de persoane.
Dispariţia informaţiei este semnul clar că regimul nostru politic şi-a schimbat deja natura.

LEGENDA GHIOCELULUI

LEGENDA GHIOCELULUI



Un inger calatorea intr-o zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare. El se apropia de fiecare stea si , de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din fiecare stea , el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el !
-Este un trandafir-ziceau trandafirii.
-Este un crin alb ca si ingerul- ziceau crinii.
-Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea- zicea, ingamfandu-se, o lalea foarte frumoasa.
Chiar micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
-Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-mi ce ceri !?
Ghiocelul tacu.
-Vrei tu mirosul trandafirului?
-Nu!
-Dragalasenia lalelei?
-Nu!
-Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac?
-Nu!
-Ce doresti atunci?
-Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce zapada. Oamenii amortiti si ingetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare cere ne zambeste dupa iarna posomarata.

(I.I.Mirea”Legende....”)

JUDECATORUL CEL ISTET-Poveste coreana

Poveste populara coreana

Un negustoras de matasuri din Phenian s-a gandit odata sa plece la targ.Si-a pregatit omul treizeci de suluri de matase, le-a incarcat pe asin si a pornit. Noaptea l-a prins pe drum. Nu era nici un sat prin apropiere, ba nici macar o coliba parasita. Nu departe de drum se zarea doar un mormant imprejmuit de un gard. De-a drepta si de-a stanga mormantului se inaltau doua statui de piatra.
Aici a hotarat negustorul sa-si petreaca noaptea. Si-a strans sulurile de matase, le-a legat pe toate laolalta, le-a pus sub cap si s-a culcat. Si a dormit el asa, somn greu, ca era tare ostenit, iar cand s-a trezit, ia matasurile de unde nu-s. In locul legaturii cu matasuri avea sub cap un bolovan mare. Si tine-te plans ! Ca ramasese bietul de el fara marfa si bani. Cu ce sa mai cumpere de-ale gurii pentru familie? A chibzuit omul ce a chibzuit si s-a hotarat sa se duca in satul cel mai apropiat, unde sa faca o plangere catre judecatorul de acolo. Dar vezi ca judecatorul satului cu pricina era plecat la Seul dupa treburi. In locul lui, oamenii pusesera judecator pe un mosneag, un taran ca toti ceilalti. Doar ca i se dusese vertea de om drept si tare intelept. Asa ca toti oamenii din sat il respectau foarte mult.
Mosneagul a ascultat plangerea pagubasului si apoi l-a intrebat :
-N-ai vazut pe nimeni in preajma mormantului ?
-Pe nimeni, raspunse, acsta. Doar cele doua statui de piatra ce se afla de-a dreapta si de-a stanga mormantului.
-Atunci sa-mi fie aduse la judecata cele doua statui de piatra. Ele vor fi martore.
Satenii s-au minunat de asemenea hotarare : te pomenesti ca s-a scrantit la cap judecatorul ales de ei. Cine a mai pomenit ca niste statui de piatra sa depuna marturie la o judecata ? Dar cum sa n-asculti porunca unui judecator ! Si cum a poruncit mosneagul asa s-a facut.
Seara, tot satul s-a adunat in fata casei unde impartea dreptate judecatorul cel drept si necrutator. Toti voiau sa asculte cum vor raspunde la intrebari cele doua statui de piatra. Dar mosneagul n-a primit in sala de judecata dacat treizeci de oameni din sat. Inainte de a incepe, batranul i-a numarat el insusi pe cei de fata si cand s-a convins ca sunt exact treizeci, a purces la judecata.
Mai intai si-intai a citit filele din legile Coreei, care pedepseau cu asprime hotia, si abia la sfarsit a dat cuvantul negustorului de matase.
Omul a povestit amanuntit cum s-au petrecut lucrurile.
Atunci batranul s-a intors spre statuile de piatra si le-a intrebat cu toata asprimea:
-Spune-ti! Pe cine ati vazut in noaptea cand a fost jefuit omul acesta?
Statuile, bineinteles, taceau malc.
Iar judecatorul le spuse din nou, tar, ca sa auda toti cei prezenti in sala:
-Pentru ca nu vreti sa raspundeti la intrebarile mele, va osandesc la douazeci de lovituri, ca sa va invatati minte! Si batranul facu semn strajerilor sa implineasca osanda.
Strajerii insfacara vergile de stejar si se pornira sa croiasca statuile. Vazand asta, toti oamenii care erau de fata n-au mai putut rabda si au izbucnit in hohote.
Manios, mosneagul sari ca ars si striga:
-Sa razi de hotararea unui judecator este un mare pacat! Pentru asta iata cum va pedepsesc: pana la apusul soarelui, fiecare dintre voi imi va aduce un sul de matase. Cine va indrazni sa se intoarca cu mana goala va fi batut cu vergile de stejar. Plecati si intoarceti-va de graba!
Auzind aceasta hotarare, oamenii incepura sa se roage de mosneag:
-Indura-te, judecatorule, indura-te! Stii prea bine ca in satul nostru nu se gaseste matase de vanzare. De unde sa cumparam noi atatea suluri de matase pana la apusul soarelui?
-Dar judecatorul nu se lasa:
-Cine se va intoarce fara matase, va afla daca ustura sau ba loviturile vergilor de stejar!
Oamenii se imprastiara in graba; stiau ca mosneagul nu vorbeste de-a surda si ca se va tine de cuvant.
Lucrurile s-au desfasurat intocmai cum socotise judecatorul. Care apusul soarelui, cei treizeci de oameni s-au intors si i-au pus la picioare treizeci de suluri de matase.
Vazand sulurile de matase, negustorul striga bucuros:
-E matasea mea, sunt sulurile mele!
Iar mosneagul zambi:
-Sigur ca-s ale tale !
Si intorcandu-se spre cei treizeci de oameni ii intreba:
-De la cine le-ati cumparat ?
-De la dughengiul din sat. La inceput n-a vrut sa ni le vanda, dar noi i-am platit pretul intreit, pentru ca ne-am temut de bataie.
-Inseamna ca dughengiul nostru a furat matasea ! Mergeti si luati-va banii inapoi si aduceti hotul sa-si primeasca cele o suta de lovituri ce i se cuvin.
Si adauga apoi:
-Statuile din piatra ne-au ajutat sa gasim hotul. Daca n-as fi poruncit sa fie batute voi n-ati fi ras. Daca voi n-ati fi ras eu nu v-as fi pedepsit. Daca eu nu v-as fi pedepsit voi n-ati fi cautat matasea si n-ati fi platit-o intreit. Iata dar ca statuile de piatra ne-au ajutat sa descoperim hotul!

DE CE OARE ?-Comentariu personal

De ce oare ?
De ce oare apare ROMANIA, in majoritatea ziarelor din tara numai cu aspectele negative. De ce ziaristii nu publica si aspectele, evenimentele placute, frumoase ?
Eu cred ca din cauza ca majoritatea habar nu au de « REALITATE » , sau si mai rau ca nu-i intereseaza adevarul, ci numai stirile « bomba », cu care sa iasa in evidenta.
De ce oare ?
Daca te iei dupa stirile din EvZilei (am avut o impresie buna despre acest cotidian ! ), la noi in tara sunt numai hoti, betivi, pedofili, prostituate, chiulangii si alte asemenea categorii de oameni . Dar oare la altii, in alte tari, nu e la fel ? Eu din cate am vazut, asemenea ‘reziduuri’ are fiecare tara. Am gasit din toate categoriile, atat in tarile din jur, dar si in cele mai departate. Am ramas ingrozit cati cersetori, mai mult sau mai putin ‘mascati’, am vazut pe la marginea unor piete din orase, relativ mari, din Ungaria sau Slovacia, din Cehia sau Bulgaria. Prostituate gasesti in toata lumea. In toate tarile, in marile orase, exista hoti de toate categoriile, organizati si acceptati (probabil si cat de cat, controlati, in sensul bun pentru societate ?) de politiile locale. Someri, chiulangii, handicapati mintal care nu sunt institutionalizati, pedofili, tigani au toate tarile. Dar in acele tari vecine sau mai indepartate, ziaristii nu-i scot la vedere prin ziare, emisiuni televizate, in fiecare zi si mai ales pe prima pagina !!!
De ce oare ?
De ce oare ni se prezinta, cu predilectie, la posturile nationale TV, aspectele negative din turismul romanesc, cand de fapt asemenea situatii sunt si in Grecia, Ungaria sau Franta ? Oare la noi in tara nu sunt oameni de bine, oameni capabili, patroni de firme care au credibilitate in toata Europa, profesori emeriti, medici cu prestigiu, ingineri care au inventii remarcabile ???
De ce oare ?
De aceea ca majoritatea jurnalistilor sunt numai « invartitori de vorbe » nu ganditori. Oare de ce Octavian Paler nu a facut o scoala pentru ‘jurnalisti ganditori’ ? Poate sunt cativa din acestia, dar sunt ‘franati’ in activitate de sefii lor !!!
Intr-o emisiune de la TVR1 era prezentat recent un roman care a facut ceva pentru ‘OBRAZUL ROMANIEI’ prin produsele sale de o calitate recunoscuta in intreaga Europa ! Ei, dar acel om este acum oprit din activitatea sa de niste « romani » care dau, sau interpreteaza legi facute din necunoasterea realitatii europene. In loc sa promoveze ceea ce scoate in evidenta un lucru bun la noi , incearca si de obicei reusesc sa puna frana la o initiative laudabila.
Legislatia romaneasca pentru inventatori este de asa natura conceputa, incat mai bine vinzi inventia la straini, sau si mai rau renunti la idea ta care ar putea aduce beneficii la sute de milioane de oameni !
De ce oare ?
De ce oare sunt o multime de intrebari despre Romania si romani, intrebari la care nu stim, sau nu vrem, sau nu putem, sa dam un raspuns clar.
Un dascal de-al meu spunea acum vreo 45 de ani : «Trebuie sa stii ca daca vrei poti ! »

SA CUGETAM-Comentariu de la fiica mea

PUBLICITATEA, ÎNTRE NECESITATE SI ARMÃ !



“ Nimic nu mi se pare mai încântator decât sa captivezi prin puterea cuvântului atentia unei adunari, sa încânti mintea auditoriului si sa îi determini vointele într-un sens sau altul.” (Cicero)


Între public si publicitate exista o relatie de tip emitator-receptor: publicitatea transmite un mesaj codificat, prin intermediul unui canal, publicului care va decodifica mesajul. Pe lânga capacitatea informarii, publicitatea pare sa aiba si o trasatura ce tinde spre dominarea maselor. Cine stie sa iluzioneze masele, devine stapânul lor. Cunoastem cu totii ca orice act uman are o motivatie, înnascuta sau dobândita. Omul are un variat repertoriu de nevoi ce trebuie satisfacute. Astfel, el devine un consumator de bunuri si servicii, cu libertatea de a alege. În timp, nevoile se pot schimba, cunoscând noi forme de manifestare. Intervin acum producatorii de bunuri si servicii, care pentru a atrage consumatorii, se folosesc de publicitate. Ceea ce intereseaza este determinarea modului de formare a imaginii în rândul clientelei si a evolutiei acesteia. Consumatorii îsi vor forma o imagine mentala, o reprezentare a perceptiei anterioare. Sunt lucruri pe care le spui ca sa-i convingi pe altii de ideile tale (în viata cotidiana, la locul de munca), dar sunt unele care , alcatuite din idei si fraze bine formulate, actioneaza de cele mai multe ori într-un mod irational asupra subiectului-tinta si cu care ai mult mai mari sanse de reusita. Acestea se numesc tehnici de persuasiune; amintim tehnica distorsiunii temporale: uneori, cel mai bun mod de a influenta persoana-tinta (în cazul de fata consumatorul) este sa te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de la acesta s-a si întâmplat. Sa analizam o reclama banala: dupa spalatul rufelor, o gospodina observa ca rufele vecinei sunt mai albe si de aceea ea va spala numai cu detergentul încercat de vecina sa, ferm convinsa ca e mai bun. Detergentul nu a fost testat cu adevarat, ci e vorba pur si simplu de o distorsiune temporala. Daca prezentatorii reclamei au un fizic placut, replici de efect si cadrul e aproape de realitate, rezultatul va fi pe masura.Ce reiese de aici? Ca omul e o fiinta pasiva, împinsa încoace si-ncolo de mediu. Cei care construiesc publicitatea, folosesc din plin stereotipurile pentru a ne influenta comportamentul. Stereotipul poate fi perpetuat nu doar oral, ci si prin scris. Bineînteles, imaginea este mai imperativa decât scrierea, impunând semnificatia dintr-o data, fara o analiza prealabila. Publicitatea analizeaza omul, cauta sa-l înteleaga în relatiile cu propriile dorinte si motivatii, în perceptia pe care o are asupra mijloacelor de comunicare si a modurilor de reprezentare ale acestora. Publicitatea a recurs înca de la început la metoda de ancheta sociologica si analiza statistica, a cercetat motivatiile, facând apel la psihologie, sociologie si antropologie. Eficacitatea publicitatii o masoara sociologia si statistica. Ar fi curios de stiut gradul de întelegere a mesajelor si modul cum sunt interpretate.Publicitatea poate convinge consumatorul prin caracteristicile materiale ale marfii, elemente referitoare la marca, nume, statutul pe care îl ofera marfa posesorului.Cum ajunge consumatorul sa cumpere?Datorita unei nevoi nesatisfacute, cauta informatii, identificã variante, le evalueaza, si apoi decide. Acea nevoie nesatisfacuta are mai multe cauze, cum ar fi cresterea nevoilor existente, aparitia unor noi tehnologii pentru realizarea de produse si prestarea de servicii. Câteodata informatiile achizitionate de consumator, privitoare la noi produse sau servicii lansate pe piatã pot crea nemultumiri ale acestuia fata de produsele sau serviciile de care beneficiaza, aparând nevoi pentru noile produse. În acest caz, publicitatea unui nou produs poate fi neasteptat de eficienta.Pentru o reclama de exceptie, producatorii platesc vedete arhicunoscute în lume, considerând ca oamenii vor opta pentru produsul lor, din cauza ca e reprezentat de Milla Jovovich, David Beckham sau Jennifer Lopez. Pentru a atrage si mai mult ei introduc acele procente de produs gratuite , lanseaza promotii, concursuri cu premii fabuloase, de rangul sutelor de euro sau excursii în strainatate cu starul preferat… toate astea numai sa aiba succes si profit. Firmele cu traditie se folosesc de renumele lor, spunând publicului ca “traditia continua”, (e adevarat ca strategia calitatii a fost utilizata de firmele de autoturisme, care au câstigat încrederea cumparatorilor cu produse ireprosabile. Celebrul autoturism Mercedes este si azi un etalon al calitatii), pe când firmele noi te îndeamna: “Let’s make things better!”. Reclamele se adapteaza si temperaturii: vara, te racoresti de fierbinteala cu o înghetata “proaspata” si cu sucuri “naturale”-ca altfel cum au termenul de valabilitate de cel putin un an?- iar iarna, te tratezi cu medicamente-minune împotriva gripei.Pe masura ce concurenta dintre producatori creste, cheltuielile pentru reclame se intensifica. Interesele producatorilor si ale consumatorilor privind nivelul pretului sunt diferite; apare concurenta între ei. Producatorii concureaza atât cu consumatorii, cât si cu ceilalti producatori. Consumatorii concureaza si ei unii cu ceilalti, ei contribuind la formarea cererii si a pretului. Interesele producatorilor si ale consumatorilor nu se pot realiza decât împreuna. Este atât interesul producatorilor, cât si al consumatorilor ca pretul sa scada. Reclamele sunt construite cu multa inteligenta si subtilitate, dar daca le vezi de 100 de ori pe zi, îti provoaca refuz. Legându-ne de durata momentelor publicitare…Reclama e un rau necesar; rau -cu minuscule exceptii, deoarece unele nu cauta tocmai sa manipuleze, cum ar fi cele care îndeamna la controale medicale periodice sau cele cu scopuri ecologice si caritabile.Plurivalenta publicitate…Majoritatea oamenilor, în afara de cunostintele legate de meseria lor, nu au idei clare si sunt incapabili sa se conduca singuri. Ei sunt calauziti de un profet, un îndrumator care are o opinie proprie ce le-o transmite prin diferite mijloace. Locul profetului poate fi luat de publicatii ce ofera opinii gata fabricate pentru cititor, si fraze-tip care îi scutesc de a gândi.Oamenii se plaseaza sub autoritatea unui conducator. Au apãrut partidele politice cu liderii lor, care se lupta sa ajunga la putere. Si ei îsi fac reclama în timpul alegerilor. Ne întrebam: e ceva mai mult de ei decât personajele lui Caragiale: Tipatescu, Dandanache, Catavencu? La suprafata îsi creeaza o imagine impecabila, sunt plini de virtute, (doar asta era calitatea unui bun conducator si în antichitate) si pretind ca au cheia tuturor problemelor de stat. Sa fie, oare, asa? Fara nici o intriga, pe ici, pe colo? Când ne gândim ca unii sunt suspecti de afaceri ilicite sau poate fac parte din organizatii cu scopuri obscure, se schimba situatia.Campaniile electorale se chinuie sa demonstreze cine-i cel mai bun. Încep prin câteva actiuni laudabile (strângeri de fonduri pentru orfani, spitale -ajung banii unde trebuie?-, “îmbunatatiri” ale sistemului de învatamânt, crearea de posturi de televiziune în toate colturile tarii) si continua cu miliarde de promisiuni pentru combaterea coruptiei, marierea de pensii si de alocatii pentru scolari -de unde fonduri?- , crearea de locuri de munca pentru a nu deveni capsunarii Europei -locuri sunt, salarii ba-, si multe alte lucrusoare. În timpul campaniilor electorale, posturile de televiziune gazduiesc disputele dintre candidati, precum si jignirile de rigoare. Distinsii candidati -nu oricine ajunge pâna acolo- strabat tara-n lung si-n lat, pentru a depista eventualele greutati ale populatiei, si de îndata ce dau peste ele, imediat promit sa le rezolve. Ofera poporului mici amintiri –calendare, semne de carte, tricouri, pixuri si sepcute – cu pozele dumnealor si cu deviza partidului. Amintim totusi de concertele gratuite si de mesele festive , tot din cadrul campaniilor electorale. Dupa un mic studiu al elocintei ,ei tin discursuri ex abrupto pentru a uimi poporul. Ametiti de atâta verva, oamenii pun în balanta nevoile lor si promisiunile primite, si se duc la vot…Desi anul acesta, dl. Nastase aproape ca ne-a fagaduit un oras pe Marte, a ratat alegerile. Prea multa reclama în zadar strica. Publicitatea trebuie sa aiba o limita: reclamele sa fie legale, decente si adevarate. În ultima perioada, multe dintre reclame s-au centrat pe stiluri de viata ireale si pe forma corpului oamenilor din reclame. Unii parinti au sesizat ca exista o legatura între imaginile de corpuri perfecte de la televizor si dereglarile de alimentatie ale tinerilor.Reclamele influenteazã foarte mult jocurile copiilor, alegerea out-fit-urilor, modul de a petrece timpul liber, nivelul de decentã, achizitionarea unei masini, a unei locuinte- în rândul tinerilor.Creatorii de publicitate dau dovadã de dexteritate, folositã însã tot mai mult cu interese bine determinate, si cu efecte nocive asupra publicului.

CRISTINA-MARIA

BASM COREEAN-Cum a pierit bogatanul cel lacom

Basme populare coreene

CUM A PIERIT BOGATANUL CEL LACOM

A fost odata un taran care avea un fiu. Si era taranul acela atat de sarac, incat n-avea nici macar orez pentru fiul sau. Cand baiatul a implinit sapte ani, tatal lui a fost silit sa-l bage argat la un bogatan din vecini. Din zori si pana-n noapte muncea baiatul, dar stapanul nu era niciodata multumit de el , ii tot cauta nod in papura si-l ocara intr-una.

Cu toate ca o ducea foarte greu la curtea bogatanului, micul argat nu se vaita niciodata si uimea pe sateni cu istetimea si firea lui voioasa.

Curand, dupa ce baiatul a implinit doisprezece ani, asupra satului lor se abatu un mare necaz. Oamenii incepura sa se imbolnaveasca si sa moara inaine de vreme. In fiecare zi satenii ingropau pe cineva drag si nimeni nu stia cum sa stavileasca molima.

In satul acela traia un mosneag intelept.Era atat de batran mosneagul, incat pierduse si el socoteala anilor traiti pe lume. Intr-un rand, mosneagul chema la sine pe toti satenii si le spuse :

-In taiga (padure,jungla) creste o planta pe nume « jen-shen ». Cautati-o, dezgropati-i radacina si fierbeti-o. Cine va bea toata fiertura, va trai o suta de ani.

Auzind vorbele mosneagului, bogatanul la care argatea baiatul porni de unul singur in padure. In aceeassi zi pleca in padure si baiatul. Amandoi aveau de gand sa caute minunata radacina de jen-shen.

Trei zile ratataci bogatanul prin taiga, in cautarea ierbii de leac, iar in a patra zi zari o floare cu cinci petale – floarea de jen-shen. Bogatul scoase un strigat de bucurie si izbucni intr-un ras galagios: n-avea oricine norocul sa gaseasca o radacina de jen-shen. El stia ca in targ, la Seul, va putea capata pe radacina aceea atata banet, cat nu va utea duce.

Dar in loc sa dezgroape radacina, hapsanul scoase cutitul de la brau si incepu sa insemneze copacii din jur, ca mai tarziu cand o veni, sa regaseasca jen-shenul.

Deodata il zari pe argatul sau. Baiatul umbla necajit, cu privirea atintita in pamant. Bogatul intelese ca acesta nu gasise nimic.

Baiatul isi zari si el stapanul, se apropie si-i spuse cu amaraciune in glas:

-De trei zile caut radacina salvatoare. De trei zile n-am mai dormit si n-am mancat nimic. Dar norocul si-a intors ochii de la mine si n-am gasit nicaieri floarea de jen-shen.

Bogatul rase:

-Cum ai s-o gasesti tocmai tu ! Nu stii ca dumnezeu ajuta intotdeauna numai pe oamenii cu stare ? Ia te uita ce-am gasit eu colo, langa feriga aceea!

Baiatul se uita spre feriga si zari floarea de jen-shen, cu cinci petale.

-Stapane, striga fericit baiatul, ce bine ca ai gasit radacina tamaduitoare! Acum oamenii din satul nostru vor scapa de moarte! Hai sa te ajut sa dezgropi comoara pe care a-i gasit-o!

Si baiatul isi scoase de la brau lopatica de os. Bogatul insa se se incrunta deodata, smulse lopatica din mainile baiatului si o arunca departe, intr-un tufis foarte des.

-Nu te baga unde nu-ti fierbe oala! striga el. Vreau sa las radacina sa mai creasca. Atunci am sa iau pe ea, la Seul, un sac de bani. Am sa ma intorc aici peste un an si am sa gasesc radacina dupa semnele pe care le-am crestat pe copaci.

Baiatul se porni pe plans :

-In fiecare zi mor oameni din satul nostru. La ce ne trebuie atatia bani, daca toti se vor prapadi cu zile ?

-Piei din ochii mei ! urla stapanul. Eu am gasit radacina si-i a mea ! Nu priveste pe nimeni ce-am sa fac cu ea!

Baiatul nu mai spuse nimic. Ii intoarse spatele si se afunda din nou in taigaua cea deasa.

Ramas singur, bogatanul isi spuse in sinea lui : « Daca am sa ma indepartez de locul acesta, zdrentarosul de argat o sa-mi fure radacina. Trebuie sa-l omor»..

Si hapsanul se repezi sa-l ajunga din urma. Alerge el ce alerga, scotoci toate tufisurile din imprejurimi, dar baiatul pierise farea urma.

Seara, bogatanul se intoarse la floarea de jen-sen si se culca acolo. Iar in zori, se scula odata cu soarele si incepu sa dezgroape radacina. O scoase din pamant, incinse un foc de gateje, puse la fiert un ceaun cu apa si se aseza sa astepte ca apa sa dea in clocot. Sezand el asa, isi aminti de baiat si incepu sa chihoteasca:

-Spuneam eu ca-i un prost fara pereche, zdrentarosul asta! Ce-o fi crezut el, ca am pornit sa caut

radacina ca sa adap tot satul de milogi cu leacul facator de minuni? Ce ma priveste pe mine soarta lor? N-au decat sa moara sau sa-si caute singuri ierburile de leac! Cat despre mine, am sa beau singur toata fiertura si-am sa traiesc o suta de ani !

Cand apa dadu in clocot, bogatanul arunca in ceaun radacina minunata. Apa fierbea si spumega, si fiertura se ingrosa tot mai mult si mai mult. Si iata ca in sfarsit leacul fu gata. Bogatanul isi umplu o ceasca plina, dar cand sa o duca la gura, de dupa un copac rasari baiatul. El cauta drept in ochii bogatanului si ii spuse gafaind:

-Pentru ce-ti trebuie o viata lunga, daca n-ai de gand sa faci nici un bine nimanui, daca nu vrei sa-ti ajuti vecinii?

-M-am saturat de vorbaria ta! striga hapsanul. Radacina-i a mea! Eu am gasit-o si eu am sa beau toata fiertura!

Si iarasi i-a intors baiatul spatele, nu i-a raspuns o vorba si s-a afundat in taiga.

Cum s-a facut nevazut baiatul, bogatanul a dus din nou ceasca la gura. Dar n-a apucat sa soarba nici o inghititura, cand de dupa o tufa a tasnit un tigru si, dintr-o singura lovitura de laba, l-a ucis pe bogatanul cel fara suflet. Multa vreme au asteptat satenii sa se intoarca. Trageau nadejde ca bogatanul le va aduce radacina de leac si bolnavii se vor inzdraveni si vor prinde iarasi putere. Dar zilele treceau si bogatanul tot nu mai venea.

In timpul acesta, baiatul continua sa colinde neostenit taigaua, in cautarea radacinii de jen-sen. Odata nimeri intr-o sihla atat de deasa, incat nici in miezul zilei lumina nu razbatea acolo.

In calea lui se innaltau stanci colturoase ; din toate partile il impresurau maracinisuri. Undeva, aproape de tot, rasunau ragete de tigru. Dar viteazul baiat nu dadu inapoi si nu se intoarse acasa. Gandul lui era mereu la oamenii bolnavi; el nu uita nici o clipa ca numai radacina de jen-shen poate scapa oamenii din satul lui de la pierire.

Si baiatul incepu sa-si croiasca drum prin maracinis. Curand, hainele i se facura ferfenita, si obrajii i se umplura de sange. Trecusera cateva ceasuri si el abia izbutise sa inainteze cativa pasi. Era frant de oboseala. La fiecare pas i se parea ca se va prabusi la pamant si nu va mai izbuti sa se ridice niciodata.

Dar tocmai in clipa cand ajunse la capatul puterilor, zari in apropiere o flacara palpaitoare. Strangandu-si ultimele forte, baiatul pasi spre flacaruia aceea, dar flacaruia se urni din loc si porni sa pluteasca in fata lui, de parca l-ar ademeni incotrova. Baiatul mai facu cativa pasi si . . . sa vezi minune: nu mai simtea intepaturile maracinilor, nu mai aluneca pe muschiul jilav, nu mai se prabusea in vizuinile parasite.

Cat timp a umblat asa, nici el n-ar fi putut spune. Dar deodata flacaruia se opri si, cazand la pamant, lumina tot locul cu scanteieri stalucitoare. In aceeasi clipa, baiatul zari cum rasare din iarba mult dorita floricica de jen-shen. Cele cinci petale ale florii se leganau pe tulpinita subtire, de parca ar fi vrut sa spuna: “E aici radacina, e aici! I se cuvine aceluia care aceluia care nu-si cruta viata, cand in joc salvarea semenilor sai!”

Nici nu mai trebuie spus cat s-a bucurat baiatul! A dezgropat cu nesfarsita grija radacina nepretuita, a invelit-o in naframa si a pornit intr-un suflet inapoi acasa.

Acum la intoarcere , drumul i se parea usor si lipsit de orice primejdie. Copacii se trageau

In laturi din calea lui, poteci uscate i se asterneau sub piioare de-a curmezisul mlastinilor, raurile adanci

secau sub pasii lui, tigrii fiorosi se ascundeau in vagaunile muntilor cand trecea el. Si toate acestea, pentru ca nu-i nimeni mai puternic pe lume decat omul care lupta pentru binele semenilor sai, fara sa astepte vreo rasplata pentru stradania lui.

La capatul noptii, baiatul ajunse in satul sau, iar la amiaza, fiecare satean putu sa soarba din leacul fermecat si toti se inzdravenira. Din ziua aceea, in satul cu pricina nimeni nu s-a mai imbolnavit.

Dar toate astea s-au intamplat de mult de tot, pe vremea stra-strabunilor nostri.

E dulce si suav-Fotografie

Profesionistul ! Text preluat

Profesionistul este persoana care ştie întotdeauna încotro merge, de ce şi cum poate ajunge acolo.
Lui îi place munca pe care o face, deoarece o face bine; şi o face bine pentru ca îi place.El are,de regula, o idee buna atunci când i se cere şi, în plus, alte câteva, fara ca cineva sa-i fi cerut acest lucru.
Profesionistul a muncit din greu pentru a deveni un expert în domeniul sau de activitate şi, cu toate acestea, continua sa munceasca cu aceeaşi pasiune. El este o persoana cu un entuziasm molipsitor. Este destul de realist pentru a fi conştient de faptul ca va face greşeli, dar are inteligenţa necesara pentru a nu face a doua oara aceeaşi greşeala.
Profesionistul este un om sincer. El admite înfrângerea, dar este hotarât sa o ia de la capat, daca este necesar. El este un om analitic. Stie sa deosebeasca ce este important de ceea ce nu este şi are capacitatea de a înţelege ca în viaţa ai de-a face cu ambele categorii de lucruri. De aceea, are în vedere întotdeauna şi detaliile, dar nu se lasa copleşit de ele.
Profesionistul ştie sa conduca fara sa fie un dictator şi sa urmeze pe alţii fara a-i linguşi. Când este conducator, îi ajuta pe cei cu care lucreaza sa progreseze, iar când este subordonat face tot ce depinde de el ca şeful sa se bucure de succes. Profesionistul nu aştepta sa i se spuna ce trebuie sa faca, el face singur ceea ce trebuie !
El este un creator, dar lipsit de excentricitaţi, un om curajos, dar nu nesabuit, un om delicat , dar lipsit de fanatism.

Interpretare-Banc logic

Copilul îl întreaba pe tatal lui, "ce înseamna politica"?

Tatal îl pune pe genunchi si începe sa-i explice aratând exemple: - Fii atent, copilas, eu aduc banul în casa, deci eu sunt CAPITALISMUL. Mama are grija de bani, deci ea este GUVERNUL. Bunicul tau are grija ca totul sa fie în regula, deci el este SINDICATUL. Babysitterul nostru este CLASA MUNCITOARE si cu totii muncim ca tu, POPORUL sa te simti bine si sa nu-ti lipseasca nimic. Iar fratiorul tau de câteva luni este VIITORUL nostru comun.

Copilasul retine tot ce a auzit si merge la culcare.În timpul noptii se trezeste ca fratiorul lui a facut c*** în scutec si plânge.Se ridica si vrea sa-i zica mamei ce se întîmpla, dar asta doarme atît de adînc ca nu reuseste s-o trezeasca. Intra sa-i spuna babysitterului dar tatal lui tocmai se hîrjonea cu ea în pat în timp ce bunicul lui tragea cu ochiul prin fereastra. Nimeni nu-l observa, asa ca merge înapoi în pat.

Ziua urmatoare tatal lui întreaba daca poate sa spuna cu propriile cuvinte ce înseamna politica.Copilasul îsi aminteste de cele vazute noaptea si raspunde:

- Politica este cînd CAPITALISMUL profita de CLASA MUNCITOARE în timp ce SINDICATUL priveste neputincios. GUVERNUL doarme, nimeni nu baga în seama POPORUL, iar VIITORUL nostru este în rahat.