10 septembrie 2009

Buruiana "ATOMICA"-Marul lupului-Articol preluat


Buruiana “atomica” MARUL-LUPULUI
Denumirea stiintifica a acestei plante este Aristolochia clematitis. În zona de vest a tarii i se spune marul-lupului, în sudul Moldovei, curcubetica, iar pe malul Dunarii, buruiana de remf. Creste prin vii, la margini de câmp si prin locuri virane. Este înalta de jumatate de metru, uneori mai mult, iar frunzele ei amintesc oarecum de cele ale fasolei. Are florile galbene, un miros foarte puternic si destul de înecacios, fiind ocolita de insectele daunatoare, precum si de bolile virale si bacteriene ale plantelor. Este atât de rezistenta si vivace, încât sufoca adesea culturile, taranii nostri nemaistiind cum sa scape de ea (între altele, rezista foarte bine si la ierbicide). Buruiana aceasta este - se pare - una din cele mai puternice plante medicinale din flora noastra, având atât de multe aplicatii, încât ar putea fi scrise despre ea tomuri întregi. Comparatia cu forta unei explozii atomice nu este hazardata, doar ca efectul e pozitiv.Partea aeriana a fost studiata intens în anii ’80, când savantii au fost fascinati de efectele sale imunostimulatoare extrem de intense. S-a încercat atunci izolarea din frunzele sale a unui medicament de semisinteza cu administrare interna, însa s-a dovedit ca separat de celelalte componente ale plantei, acidul aristolochic, principiul activ imunostimulator secretat de ea, este foarte toxic pentru ficat, putând favoriza chiar formarea tumorilor hepatice. Atunci s-a renuntat la studierea sa, ea ramânând, ca si pâna atunci, în apanajul medicinii populare. Ceea ce ne determina acum sa scriem despre ea sunt nenumaratele semnale primite de la cititori, referitoare la miracolele terapeutice facute cu ajutorul acestei plante. Lista afectiunilor vindecate cu ea este impresionanta: de la boli hepatice si infectii recidivante la dermatoze rezistente la orice alta forma de tratament, tumori benigne si maligne sau boli ginecologice.
Utilizarea internaPrezinta fara doar si poate riscuri, deoarece marul-lupului, fara a fi atât de toxic ca spânzul, matraguna sau rostopasca, are o anumita actiune nefasta la nivelul rinichilor si a tubului digestiv, în doze mari dând reactii adverse severe. Se pare ca în doze mici, de pâna la 1,5 grame pe zi pentru un adult, administrat o perioada limitata de timp (maximum o luna), nu prezinta nici un inconvenient, fiind chiar un remediu rapid în tratarea cancerului pulmonar, de piele, la sân si la intestin, a hepatitelor virale, precum si a infectiilor intestinale, însa singurul care are învestitura sa prescrie si sa conduca acest tratament este medicul curant. Din acest motiv, nu ne vom ocupa în acest articol de administrarea interna a marului-lupului, ci doar de tratamentele externe, care sunt lipsite de pericole, au o eficienta foarte mare si se aplica unei game foarte largi de boli.
Câteva forme de preparare si administrarea externa
Cataplasma cu marul-lupuluiSe macina fin iarba de marul-lupului cu ajutoral unei râsnite de cafea, iar pulberea obtinuta se combina în proportii egale cu pulbere de radacina de tataneasa. Peste amestecul de pulbere de marul-lupului si tataneasa se adauga apoi apa calduta, amestecând mereu, asa încât sa se formeze o pasta cât mai omogena. Aceasta pasta se aplica printr-un tifon pe zona afectata vreme de o ora.
Baia de sezut cu marul-lupuluiO mâna de plante se lasa sa se macereze în 2 l de apa, vreme de 8-10 ore (de dimineata pâna seara), dupa care se filtreaza. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu înca 2 l de apa clocotita, dupa care se acopera, se lasa sa se raceasca si se filtreaza din nou. În final se combina cele doua extracte într-un lighean, în care se va sta cu sezutul vreme de 20 de minute (adaugând din când în când apa calda, daca este nevoie). Este un leac foarte bun pentru hemoroizi, inflamatii anale, infectii genito-urinare recidivante.
Clisma cu marul-lupuluiPreparatul pentru clisma se obtine dintr-o lingura rasa de pulbere de marul-lupului, o lingura de radacina de tataneasa si o lingura de flori de musetel, care se lasa la înmuiat în jumatate de litru de apa, de seara pana dimineata, când se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe în jumatate de litru de apa pâna când scade la jumatate; se lasa la racit decoctul, dupa care se combina cu maceratul. Cu preparatul astfel obtinut se fac clisme cu ajutorul irigatorului. Lichidul se tine în intestin vreme de 10 minute înainte de a fi eliminat.
Tinctura de marul-lupuluiÎntr-un borcan cu filet se pun frunze de marul-lupului bine pisate ori macinate cu râsnita de cafea, pâna se umple borcanul. Apoi se adauga alcool alimentar de minimum 70%, atât cât cuprinde, amestecând din când în când, astfel ca planta sa fie bine patrunsa de alcool. Se închide borcanul si se lasa la macerat vreme de 14 zile, dupa care se filtreaza prin tifon. Se pun comprese pe locurile afectate cu tinctura astfel obtinuta.
Unguentul de marul-lupuluiSase linguri de tinctura se pun pe o farfurioara curata si se lasa sa se evapore pâna îsi reduc volumul de circa trei ori, obtinându-se aproximativ doua linguri dintr-o pasta groasa si usor lipicioasa, cu miros puternic de planta. Aceasta pasta va fi adaugata peste un sfert de pachet de unt (usor înmuiat în prealabil în apropierea unei surse de caldura, fara a-l topi complet), amestecând bine cu o lingura pâna se omogenizeaza perfect aceasta combinatie, care apoi va fi pastrata la frigider.
Boii care se vindeca prin tratamentul extern cu marul-lupulu· Pentru o cicatrizare estetica a ranilor sau a taieturilor în urma unor interventii chirurgicale - se pune pe locul afectat o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului o data pe zi, tinându-se vreme de o ora. Viteza de vindecare va creste simtitor, iar cicatricele vor deveni cu timpul abia vizibile.· Ranile (inclusiv de la interventii chirurgicale) care nu se închid - se trateaza cu comprese cu tinctura de marul-lupului. Un tifon bine îmbibat cu tinctura se pune pe locul afectat vreme de 30 de minute, dupa care se îndeparteaza compresa si se lasa pielea sa se zvânte vreme de macar o jumatate de ora.· Cancer intestinal, genital, de rect, de prostata - se recomanda clismele cu marul-lupului, facute o data la doua zile. În cazul în care clismele sunt contraindicate, se fac zilnic bai de sezut.· În cancerul genital la femei se face o clisma la doua zile si o irigatie vaginala (cu acelasi tip de preparat ca si la clisme) o data la trei-patru zile.· Cancer esofagian, la limba etc. - se face gargara cu ceai de marul-lupului, tataneasa si musetel, preparat întocmai ca si cel pentru clisme. În cadrul aceluiasi tratament se vor realiza totodata clisme cu marul-lupului, o data la doua zile.· Cancerul de piele - se face o data la doua zile o clisma cu marul-lupului si în plus se aplica zilnic o cataplasma cu tataneasa si marul-lupului. Aplicarea cataplasmelor se repeta pâna la disparitia totala a leziunii.· Infectii genitale cu trichomonas, papiloma, chlamidya- se fac spalaturi vaginale cu un ceai preparat la fel ca cel pentru clisme. Tratamentul se face vreme de 7-10 zile cu doua saptamâni de pauza pentru refacerea florei vaginale. La barbati se fac zilnic bai de sezut cu marul-lupului, pentru sporirea imunitatii locale. Mai ales în infectii cu chlamidya si în cele bacteriene va fi respectat cu strictete tratamentul cu antibiotice prescris de medic, cele doua terapii mergând foarte bine în paralel.· Rani purulente, greu vindecabile la degetele de la mâini si de la picioare - se umple pe jumatate un paharel îngust cu tinctura de marul-lupului, dupa care se înmoaie în el degetul afectat vreme de 20-30 de minute. În câteva zile infectia se va retrage si apoi va disparea. Sunt multe cazuri de pacienti carora trebuia sa le fie amputat degetul si l-au salvat ca prin minune doar cu acest tratament simplu.· Abcese, furuncule, eczeme infectioase rezistente la alte forme de tratament - se pune pe locul afectat o cataplasma cu marul-lupului vreme de trei-patru ore pe zi, dupa care se lasa pielea sa se zvânte în aer liber vreme de o ora. Se repeta aplicatia zilnic, pâna la vindecarea totala.· Contra hemoroizilor - se foloseste unguentul al carui mod de preparare a fost descris anterior, cu care se fac aplicatii locale de doua-trei ori pe zi. Foarte utile sunt si baile de sezut cu marul-lupului, care vor fi facute o data la doua-trei zile.
Intoxicatia cu marul-lupuluiApare la adulti atunci când se depaseste doza de 6 grame pe zi si se manifesta prin urmatoarele simptome: greata, varsaturi, scaune numeroase (uneori sangvinolente), urinari dese, inflamatii severe ale rinichilor, tulburari circulatorii. Utilizat extern, nu prezinta nici un fel de inconveniente, cu conditia sa fim atenti la manipularea si depozitarea sa corecta. Toate tratamentele interne vor fi facute sub directa îndrumare si supraveghere a unui medic. În caz de intoxicatie, de la primele simptome adresati-va medicului curant. Tratamentul consta în voma terapeutica (spalaturi gastrice), administrarea de carbune medicinal, producerea unei purgatii puternice. Nu faceti tratament intern cu marul-lupului fara îndrumare medicala. Daca aveti în casa plante toxice, atunci pastrati-le în dulapiorul de medicamente, bine închise, si puneti la îndemâna si antidotul elementar - carbunele medicinal, care trebuie administrat imediat, pâna ajungeti la cea mai apropiata unitate sanitara.
Ilie TUDOR. Dupa “Formula AS”
Marul-lupului este una dintre cele mai utilizate plante înca din cele mai vechi timpuri. Primele consemnari despre folosirea ei în scopuri medicinale dateaza de acum... 5000 de ani, din Egiptul antic, unde ea era numita "iarba cobrei", întrucât era singurul remediu eficient contra veninului temutei reptile. Tot în Egipt era administrata pentru tratamentul infectiilor pielii, pentru vindecarea rapida a muscaturilor de animale si insecte, precum si pentru a apara oamenii de epidemii.Vechii gali foloseau marul-lupului pentru tratarea tumorilor si a oricaror excrescente aparute pe corp.În Evul Mediu, în Spania, planta era remediul de taina al cavalerilor care o foloseau pentru a-si tamadui rapid ranile primite în lupta si pentru a preveni infectiile, care în vremurile acelea erau fatale.
Herboristii englezi din secolele XVI-XVII recomandau mestecarea a doua-trei frunze de marul-lupului pe zi, pentru întarirea organismului împotriva epidemiilor, pentru eliminarea abceselor dentare si a tuturor afectiunilor gurii. Tot ei avertizau asupra toxicitatii plantei, aratând ca tratamentele interne mai lungi de trei saptamâni pot dauna rinichilor, vezicii urinare si tubului digestiv.
În medicina noastra populara este consemnata folosirea acestei plante în foarte multe zone ale tarii. În Banat era utilizata contra "ranilor rele", adica a cancerului la piele, în Satu Mare si în Bistrita Nasaud era folosita pentru tot soiul de "bube" (boli de piele), pentru "trânji" (hemoroizi), dar si pentru tratarea cancerului de rect sau de intestin. În Moldova este consemnata folosirea acestei plante mai ales în judetele Vrancea, Galati si Bacau, unde era considerata un adevarat elixir contra bolilor femeiesti, precum si a celor rectoanale (se folosea sub forma de bai). De asemenea, se folosea pentru a face parul sa creasca frumos, pentru a îndeparta cosurile de pe fata si a înfrumuseta pielea. În Oltenia, marul-lupului era folosit în special pentru tratarea ranilor si a bolilor de piele, dar si a hepatitei si ulcerului stomacal (se administra putina radacina fiarta în lapte).

15 iunie 2009

TE VAD !-Fotografie

7 iunie 2009

BOGATANUL CEL LACOM-Poveste coreana

BOGATANUL CEL LACOM

Demult sau ba, cu adevarat sau ba, dar de trait au trait oadata doi frati.
Cel mare era avut, iar cel mic , sarac lipit.
Casele celor doi frati erau despartite de niste creste stancoase acoperite si de padure.
Intr-o zi, saracul se duse la frate-sau sa ceara cu imprumut niscai faina.
Bogatul sedea in cerdac si fuma dintr-o pipa lunga-lunga, pe care o scutura din cand in cand intr-un caus.
Auzind rugamintea fratelui sau, el ii raspunse:
-Sa dai pe datorie faina unui sarac e tot asa de cuminte, ca si cum ai da tigrului o oaie: ti-o mananca si n-o mai vezi !
Si a plecat saracul cu mana goala din casa fratelui sau. Doar cainele bogatului l-a petrecut pana la usa, latrand furios.
Umbla omul amarat, cu sacul desert in spinare.
In drum trecu pe langa o crasma. De obicei sarmanul nu se indulcea niciodata cu rachiu. De data asta insa, mai mult de necaz, i-a dat inima ghes sa traga o dusca, si dintr-una intr-alta s-a imbatat. Cand a iesit din crasma, abia de se mai tinea pe picioare;se legana in dreapta si stanga si umbla pe doua carari, apoi s-a pravalit sub un pin si a adormit bustean.
Mult-putin, cat o fi dormit, n-am aflat. Dar trebuie sa va spun ca pe meleagurile acelea isi avea salasul un grup de dracusori. Si dracusorii au bagat de seama ca sub pin este pravalit cineva, si au recunoscut pe sarac si si-au zis:
-Fratilor ! Saracanul acela care sade dincola de rapa, s-a prapadit. Greu a dus-o, bietul de el, cat a trait! Hai sa-l ingropam colo, in movila fericita.
Zis si facut. L-au saltat pe umeri si l-au carat sus, pe movila. Acolo au sapat o groapa si au pogorat omul intr-insa.
In acel moment, saracul s-a trezit, s-a speriat, si cand a urlat o data, au rasunat stancile. Dracusorii s-au speriat si ei si au fugit in salasul lor.
Cand si-a mai revenit saracul din fire, a bagat de seama ca in fundul gropii straluceste ceva. Erau bani de aur. Si-a umlput el sacul cu aur, a iesit din groapa si a plecat acasa. Din ziua aceea nu a mai stiut ce e saracia.
Dupa un timp frate-sau cel mare a aflat de bunastarea mezinului si s-a dus la el de l-a intrebat:
-Ia spune-mi si mie, cum te-ai imbogatit ?
Saracul i-a povestit totul. Atunci bogatanul cel lacom s-a gandit sa faca si el rost de niscai aur.
S-a dus la crasma si s-a imbatat crita.
Clatinandu-se pe picioare s-a indreptat spre padure si sub primul pin a adormit, somn greu ca de plumb.
La miezul noptii s-au ivit dracusorii, l-au recunoscut pe hapsan si s-au inteles sa-l invete minte: sa-l duca undeva departe, departe, intr-o vagauna pierduta de lume.
L-au luat in spinare si au pornit-o cu el pe munte, catarandu-se tot mai sus si tot mai sus pe marginea unei prapastii.
Deodata bogatanul s-a trezit si cand s-a pornit sa urle, au rasunat stancile cade trasnet. Dracusorii s-au speriat si l-au scapat in prapastie , unde s-a prapadit ca nici urma n-a ramas de el.
Povestea asta mi-a spus-o mie un mosneag, iar eu v-am spus-o voua, prieteni.
Fie ca norocul sa calauzeasca intotdeauna pe omul sarman!

3 iunie 2009

1 iunie 2009

Trandafir japonez-Fotografie



Trandafir japonez-Camellia japonica

STELUTA-Fotografie



Este o specie de branduse.

3 mai 2009

Previziune sau doar fantezie ?Nuvela SF

ULTIMA NAVETA
Isaac Asimov

(din volumul Vântul schimbării, ― The Winds of Change, 1988)



― Presupun că odată şi-odată trebuia să se termine! a oftat Virginia Ratner.
Apoi a privit îndurerată pe fereastră, către marea ce sclipea în lumina soarelui, adăugând:
― Cel puţin, avem vreme frumoasă pentru ultima cursă, deşi o furtună cu lapoviţă s-ar fi potrivit mai bine stării mele de spirit.
Robert Gill, ofiţer superior al Agenţiei Spaţiale Terestre, s-a întors spre ea cu o expresie lipsită de orice urmă de bunăvoinţă.
― Te rog, nu te smiorcăi! Chiar tu ai spus că odată şi-odată trebuia să se termine.
― Dar de ce să fiu eu pilotul ultimei curse?
― Pentru că eşti cel mai bun pilot al nostru şi pentru că vrem ca totul să meargă strună. De ce mi s-a încredinţat mie lichidarea Agenţiei? Ca să avem un final fericit.
― Fericit? a exclamat Virginia, cu ochii ţintă la încărcătura uriaşă de marfă şi la şirul interminabil de pasageri ― nimic din ceea ce vedea nu avea să se mai repete.
Pilotase navete vreme de douăzeci de ani, fiind conştientă în permanenţă că avea să vină şi un sfârşit. Ar fi fost de aşteptat ca asemenea gânduri s-o îmbătrânească, dar Virginiei nu-i apăruse nici un fir alb în păr şi nici un rid pe faţă. Cine ştie, poate că aceasta era consecinţa unei vieţi trăite în continuă fluctuaţie gravitaţională...
Acum, femeia era într-o dispoziţie rebelă.
― Mi s-ar părea un gest de o ironie dramatică, a continuat ea, sau, mă rog, de dreptate dramatică dacă naveta ar sări în aer la decolare... Un protest al bătrânului Pământ...
Gill a clătinat din cap a reproş.
― Ar trebui să-ţi fac raport pentru ce-ai zis acum. Presupun, însă, că e doar o criză acută de nostalgie.
― N-ai decât să-mi faci raport! O să mă treacă în categoria periculoşilor instabili şi n-o să mai am voie să pilotez. Pot să mă aşez alături de cei şase sute şaisprezece pasageri şi voi fi al şase sute şaptesprezecelea. Naveta va fi pilotată de altcineva, care va intra în istorie drept...
― N-am de gând să-ţi fac raport! a întrerupt-o Gill. Şi n-o să se întâmple nimic. În zilele noastre, decolările nu mai sunt periculoase.
― Nu-i chiar aşa! I-a contrazis Virginia posomorâtă. Ştii cazul lui Enterprise 60...
― Acum faci pe buletinul de ştiri? Asta s-a întâmplat în urmă cu o sută şaizeci de ani, şi de atunci n-a mai avut loc nici un accident. De când avem echipamentul antigravitaţional, nici măcar nu ne mai putem plânge că e prea mult zgomot. Zilele de care vorbeşti ţin de domeniul istoriei. Cred că mai bine te-ai duce pe puntea de observaţie. Au mai rămas doar treizeci de minute până la decolare.
― Ei şi? Nu mai lipseşte decât să-mi explici că decolarea e complet automatizată şi că nu-i nevoie de prezenţa mea...
― Asta o ştii şi singură, fără să ţi-o spun eu. Totuşi, prezenţa ta pe punte ţine de regulament şi de tradiţie.
― Mi se pare că acum tu eşti nostalgic. Ţi-e dor de timpul când pilotul avea într-adevăr un rol important şi nu devenea celebru doar pentru simplul fapt de a fi prezidat lichidarea unui capitol măreţ al istoriei noastre. Dar mă duc..., a adăugat Virginia şi i-a întors spatele superiorului său, deplasându-se spre tunelul central de parcă ar fi fost un fulg purtat de curenţii dimineţii.
Îşi amintea de zilele agitate din trecut, când echipamentul antigravitaţional era încă în faza de experiment şi aveau nevoie de instalaţii de decolare mai mari decât naveta în sine. Pe atunci, dezlipirea de Pământ te scutura bine, şi uneori nici nu reuşea. De aceea, mulţi muncitori spaţiali preferau lifturile demodate, acum scoase din uz.
Între timp, sistemul antigravitaţional fusese miniaturizat, până când fiecare navă ajunsese să aibă propria ei instalaţie. Aceasta nu dădea niciodată greş şi era folosită atunci când se transportau pasageri ― care aveau încredere oarbă în respectivul procedeu -sau marfă ce putea fi deplasată în interiorul calei cu ajutorul unor dispozitive cu jeturi de aer, fără fricţiune, şi al levitaţiei magnetice, de către nişte tehnicieni care ştiau să manevreze obiecte voluminoase fără greutate, dar nu lipsite de inerţie.
Niciodată nu existase vreun vehicul construit de oameni care să fi fost atât de impresionant, atât de complex, atât de computerizat ca navetele spaţiale, pentru că nici un alt vehicul nu trebuise să se lupte cu gravitaţia Pământului. Desigur, odinioară, fuseseră navele primitive, care nu aveau sisteme antigravitaţionale şi care depindeau de rachete chimice pentru a-şi procura fiecare fărâmă de energie. Numai că acelea puteau fi asemuite cu dinozaurii din vremurile preistorice!
Cât despre navele care se deplasau numai în spaţiu, făcând legătura între o aşezare spaţială şi o staţie energetică sau intre o fabrică şi o instalaţie pentru producerea mâncării ― fie ele şi de pe Lună -, acestea nu puteau fi luate în considerare. Gravitaţia pe care ele o aveau de învins era nulă sau foarte scăzută, aşa că erau nişte obiecte simple, aproape fragile.
Acum, Virginia se afla în cabina pilotului, privind instrumentele de măsură computerizate, care-o informau cu precizie despre funcţionarea fiecărui aparat de la bord, despre localizarea geamantanelor, a pasagerilor şi despre numărul acestora. (Totul trebuia verificat cu grijă. Era de neconceput să omită ceva!)
De acolo, avea o panoramă de trei sute şaizeci de grade asupra zonei unde staţiona nava. S-a surprins privind-o gânditoare. De aici, în zilele eroice de demult, omul pornise curajos în spaţiu. De aici, rasa umană fusese azvârlită în imensitatea cerului pentru a construi primele structuri spaţiale: staţii de producere a energiei, care funcţionau târâş-grăpiş, fabrici care aveau mereu nevoie de reparaţii, aşezări spaţiale în care de-abia dacă puteau fi adăpostiţi zece mii de oameni.
Acum, însă, uriaşul, complexul centru tehnologic dispăruse. Încetul cu încetul, fusese demontat, până când nu mai rămăsese decât platforma de decolare a ultimei navete. Această instalaţie urma să fie părăsită acolo, iar o dată cu trecerea anilor, ea avea să ruginească şi să se descompună, ca un trist monument al gloriei de odinioară.
Oare cum fusese posibil ca pământenii să-şi uite atât de uşor trecutul? Împrejurul navetei se întindeau marea şi uscatul, în întregime pustii. Nu se mai zărea nici urmă de civilizaţie umană, nici ţipenie de om care să le străbată. Nu mai existau decât plantele verzi, nisipul galben, marea albastră...
Sosise momentul! Ochiul experimentat al Virginiei a remarcat că nava era plină, gata de plecare, şi că totul funcţiona în parametri normali. Numărătoarea inversă intrase inexorabil în ultimul minut, satelitul de navigaţie indica un culoar liber şi nici măcar nu mai era nevoie (era foarte conştientă de asta) să atingă comenzile manuale.
Nava s-a desprins de sol lin şi fără zgomot, şi astfel ultimul capitol pentru care omenirea muncise pe brânci timp de două sute de ani lua sfârşit. Ceilalţi semeni de-ai lor îi aşteptau pe Lună, pe Marte, printre asteroizi, în constelaţii de aşezări spaţiale. Ultimul grup de pământeni se ridicase de la sol ca să li se alăture. În felul acesta, se încheiau cele trei milioane de ani de stăpânire a oamenilor asupra Pământului, cele zece mii de ani de civilizaţie pământeană şi cele patru secole de industrializare asiduă. Pământul era lăsat din nou să-şi petreacă eonii în sălbăticie şi singurătate de către o umanitate recunoscătoare planetei-mame, din dorinţa de a-i dărui pacea şi odihna meritată. Şi, fără îndoială, el avea să rămână în veci un monument al originii oamenilor.
Ultima navetă străbătea straturile înalte ale atmosferei, iar Pământul se depărta în urma ei, începând să se micşoreze.
Cincisprezece miliarde de oameni, locuitori ai spaţiului, juraseră solemn că nici unul dintre ei nu avea să mai pună piciorul aici, niciodată.
Pământul era liber! În sfârşit, liber!