JUDECATORUL CEL ISTET-Poveste coreana

Poveste populara coreana

Un negustoras de matasuri din Phenian s-a gandit odata sa plece la targ.Si-a pregatit omul treizeci de suluri de matase, le-a incarcat pe asin si a pornit. Noaptea l-a prins pe drum. Nu era nici un sat prin apropiere, ba nici macar o coliba parasita. Nu departe de drum se zarea doar un mormant imprejmuit de un gard. De-a drepta si de-a stanga mormantului se inaltau doua statui de piatra.
Aici a hotarat negustorul sa-si petreaca noaptea. Si-a strans sulurile de matase, le-a legat pe toate laolalta, le-a pus sub cap si s-a culcat. Si a dormit el asa, somn greu, ca era tare ostenit, iar cand s-a trezit, ia matasurile de unde nu-s. In locul legaturii cu matasuri avea sub cap un bolovan mare. Si tine-te plans ! Ca ramasese bietul de el fara marfa si bani. Cu ce sa mai cumpere de-ale gurii pentru familie? A chibzuit omul ce a chibzuit si s-a hotarat sa se duca in satul cel mai apropiat, unde sa faca o plangere catre judecatorul de acolo. Dar vezi ca judecatorul satului cu pricina era plecat la Seul dupa treburi. In locul lui, oamenii pusesera judecator pe un mosneag, un taran ca toti ceilalti. Doar ca i se dusese vertea de om drept si tare intelept. Asa ca toti oamenii din sat il respectau foarte mult.
Mosneagul a ascultat plangerea pagubasului si apoi l-a intrebat :
-N-ai vazut pe nimeni in preajma mormantului ?
-Pe nimeni, raspunse, acsta. Doar cele doua statui de piatra ce se afla de-a dreapta si de-a stanga mormantului.
-Atunci sa-mi fie aduse la judecata cele doua statui de piatra. Ele vor fi martore.
Satenii s-au minunat de asemenea hotarare : te pomenesti ca s-a scrantit la cap judecatorul ales de ei. Cine a mai pomenit ca niste statui de piatra sa depuna marturie la o judecata ? Dar cum sa n-asculti porunca unui judecator ! Si cum a poruncit mosneagul asa s-a facut.
Seara, tot satul s-a adunat in fata casei unde impartea dreptate judecatorul cel drept si necrutator. Toti voiau sa asculte cum vor raspunde la intrebari cele doua statui de piatra. Dar mosneagul n-a primit in sala de judecata dacat treizeci de oameni din sat. Inainte de a incepe, batranul i-a numarat el insusi pe cei de fata si cand s-a convins ca sunt exact treizeci, a purces la judecata.
Mai intai si-intai a citit filele din legile Coreei, care pedepseau cu asprime hotia, si abia la sfarsit a dat cuvantul negustorului de matase.
Omul a povestit amanuntit cum s-au petrecut lucrurile.
Atunci batranul s-a intors spre statuile de piatra si le-a intrebat cu toata asprimea:
-Spune-ti! Pe cine ati vazut in noaptea cand a fost jefuit omul acesta?
Statuile, bineinteles, taceau malc.
Iar judecatorul le spuse din nou, tar, ca sa auda toti cei prezenti in sala:
-Pentru ca nu vreti sa raspundeti la intrebarile mele, va osandesc la douazeci de lovituri, ca sa va invatati minte! Si batranul facu semn strajerilor sa implineasca osanda.
Strajerii insfacara vergile de stejar si se pornira sa croiasca statuile. Vazand asta, toti oamenii care erau de fata n-au mai putut rabda si au izbucnit in hohote.
Manios, mosneagul sari ca ars si striga:
-Sa razi de hotararea unui judecator este un mare pacat! Pentru asta iata cum va pedepsesc: pana la apusul soarelui, fiecare dintre voi imi va aduce un sul de matase. Cine va indrazni sa se intoarca cu mana goala va fi batut cu vergile de stejar. Plecati si intoarceti-va de graba!
Auzind aceasta hotarare, oamenii incepura sa se roage de mosneag:
-Indura-te, judecatorule, indura-te! Stii prea bine ca in satul nostru nu se gaseste matase de vanzare. De unde sa cumparam noi atatea suluri de matase pana la apusul soarelui?
-Dar judecatorul nu se lasa:
-Cine se va intoarce fara matase, va afla daca ustura sau ba loviturile vergilor de stejar!
Oamenii se imprastiara in graba; stiau ca mosneagul nu vorbeste de-a surda si ca se va tine de cuvant.
Lucrurile s-au desfasurat intocmai cum socotise judecatorul. Care apusul soarelui, cei treizeci de oameni s-au intors si i-au pus la picioare treizeci de suluri de matase.
Vazand sulurile de matase, negustorul striga bucuros:
-E matasea mea, sunt sulurile mele!
Iar mosneagul zambi:
-Sigur ca-s ale tale !
Si intorcandu-se spre cei treizeci de oameni ii intreba:
-De la cine le-ati cumparat ?
-De la dughengiul din sat. La inceput n-a vrut sa ni le vanda, dar noi i-am platit pretul intreit, pentru ca ne-am temut de bataie.
-Inseamna ca dughengiul nostru a furat matasea ! Mergeti si luati-va banii inapoi si aduceti hotul sa-si primeasca cele o suta de lovituri ce i se cuvin.
Si adauga apoi:
-Statuile din piatra ne-au ajutat sa gasim hotul. Daca n-as fi poruncit sa fie batute voi n-ati fi ras. Daca voi n-ati fi ras eu nu v-as fi pedepsit. Daca eu nu v-as fi pedepsit voi n-ati fi cautat matasea si n-ati fi platit-o intreit. Iata dar ca statuile de piatra ne-au ajutat sa descoperim hotul!

DE CE OARE ?-Comentariu personal

De ce oare ?
De ce oare apare ROMANIA, in majoritatea ziarelor din tara numai cu aspectele negative. De ce ziaristii nu publica si aspectele, evenimentele placute, frumoase ?
Eu cred ca din cauza ca majoritatea habar nu au de « REALITATE » , sau si mai rau ca nu-i intereseaza adevarul, ci numai stirile « bomba », cu care sa iasa in evidenta.
De ce oare ?
Daca te iei dupa stirile din EvZilei (am avut o impresie buna despre acest cotidian ! ), la noi in tara sunt numai hoti, betivi, pedofili, prostituate, chiulangii si alte asemenea categorii de oameni . Dar oare la altii, in alte tari, nu e la fel ? Eu din cate am vazut, asemenea ‘reziduuri’ are fiecare tara. Am gasit din toate categoriile, atat in tarile din jur, dar si in cele mai departate. Am ramas ingrozit cati cersetori, mai mult sau mai putin ‘mascati’, am vazut pe la marginea unor piete din orase, relativ mari, din Ungaria sau Slovacia, din Cehia sau Bulgaria. Prostituate gasesti in toata lumea. In toate tarile, in marile orase, exista hoti de toate categoriile, organizati si acceptati (probabil si cat de cat, controlati, in sensul bun pentru societate ?) de politiile locale. Someri, chiulangii, handicapati mintal care nu sunt institutionalizati, pedofili, tigani au toate tarile. Dar in acele tari vecine sau mai indepartate, ziaristii nu-i scot la vedere prin ziare, emisiuni televizate, in fiecare zi si mai ales pe prima pagina !!!
De ce oare ?
De ce oare ni se prezinta, cu predilectie, la posturile nationale TV, aspectele negative din turismul romanesc, cand de fapt asemenea situatii sunt si in Grecia, Ungaria sau Franta ? Oare la noi in tara nu sunt oameni de bine, oameni capabili, patroni de firme care au credibilitate in toata Europa, profesori emeriti, medici cu prestigiu, ingineri care au inventii remarcabile ???
De ce oare ?
De aceea ca majoritatea jurnalistilor sunt numai « invartitori de vorbe » nu ganditori. Oare de ce Octavian Paler nu a facut o scoala pentru ‘jurnalisti ganditori’ ? Poate sunt cativa din acestia, dar sunt ‘franati’ in activitate de sefii lor !!!
Intr-o emisiune de la TVR1 era prezentat recent un roman care a facut ceva pentru ‘OBRAZUL ROMANIEI’ prin produsele sale de o calitate recunoscuta in intreaga Europa ! Ei, dar acel om este acum oprit din activitatea sa de niste « romani » care dau, sau interpreteaza legi facute din necunoasterea realitatii europene. In loc sa promoveze ceea ce scoate in evidenta un lucru bun la noi , incearca si de obicei reusesc sa puna frana la o initiative laudabila.
Legislatia romaneasca pentru inventatori este de asa natura conceputa, incat mai bine vinzi inventia la straini, sau si mai rau renunti la idea ta care ar putea aduce beneficii la sute de milioane de oameni !
De ce oare ?
De ce oare sunt o multime de intrebari despre Romania si romani, intrebari la care nu stim, sau nu vrem, sau nu putem, sa dam un raspuns clar.
Un dascal de-al meu spunea acum vreo 45 de ani : «Trebuie sa stii ca daca vrei poti ! »

SA CUGETAM-Comentariu de la fiica mea

PUBLICITATEA, ÎNTRE NECESITATE SI ARMÃ !



“ Nimic nu mi se pare mai încântator decât sa captivezi prin puterea cuvântului atentia unei adunari, sa încânti mintea auditoriului si sa îi determini vointele într-un sens sau altul.” (Cicero)


Între public si publicitate exista o relatie de tip emitator-receptor: publicitatea transmite un mesaj codificat, prin intermediul unui canal, publicului care va decodifica mesajul. Pe lânga capacitatea informarii, publicitatea pare sa aiba si o trasatura ce tinde spre dominarea maselor. Cine stie sa iluzioneze masele, devine stapânul lor. Cunoastem cu totii ca orice act uman are o motivatie, înnascuta sau dobândita. Omul are un variat repertoriu de nevoi ce trebuie satisfacute. Astfel, el devine un consumator de bunuri si servicii, cu libertatea de a alege. În timp, nevoile se pot schimba, cunoscând noi forme de manifestare. Intervin acum producatorii de bunuri si servicii, care pentru a atrage consumatorii, se folosesc de publicitate. Ceea ce intereseaza este determinarea modului de formare a imaginii în rândul clientelei si a evolutiei acesteia. Consumatorii îsi vor forma o imagine mentala, o reprezentare a perceptiei anterioare. Sunt lucruri pe care le spui ca sa-i convingi pe altii de ideile tale (în viata cotidiana, la locul de munca), dar sunt unele care , alcatuite din idei si fraze bine formulate, actioneaza de cele mai multe ori într-un mod irational asupra subiectului-tinta si cu care ai mult mai mari sanse de reusita. Acestea se numesc tehnici de persuasiune; amintim tehnica distorsiunii temporale: uneori, cel mai bun mod de a influenta persoana-tinta (în cazul de fata consumatorul) este sa te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de la acesta s-a si întâmplat. Sa analizam o reclama banala: dupa spalatul rufelor, o gospodina observa ca rufele vecinei sunt mai albe si de aceea ea va spala numai cu detergentul încercat de vecina sa, ferm convinsa ca e mai bun. Detergentul nu a fost testat cu adevarat, ci e vorba pur si simplu de o distorsiune temporala. Daca prezentatorii reclamei au un fizic placut, replici de efect si cadrul e aproape de realitate, rezultatul va fi pe masura.Ce reiese de aici? Ca omul e o fiinta pasiva, împinsa încoace si-ncolo de mediu. Cei care construiesc publicitatea, folosesc din plin stereotipurile pentru a ne influenta comportamentul. Stereotipul poate fi perpetuat nu doar oral, ci si prin scris. Bineînteles, imaginea este mai imperativa decât scrierea, impunând semnificatia dintr-o data, fara o analiza prealabila. Publicitatea analizeaza omul, cauta sa-l înteleaga în relatiile cu propriile dorinte si motivatii, în perceptia pe care o are asupra mijloacelor de comunicare si a modurilor de reprezentare ale acestora. Publicitatea a recurs înca de la început la metoda de ancheta sociologica si analiza statistica, a cercetat motivatiile, facând apel la psihologie, sociologie si antropologie. Eficacitatea publicitatii o masoara sociologia si statistica. Ar fi curios de stiut gradul de întelegere a mesajelor si modul cum sunt interpretate.Publicitatea poate convinge consumatorul prin caracteristicile materiale ale marfii, elemente referitoare la marca, nume, statutul pe care îl ofera marfa posesorului.Cum ajunge consumatorul sa cumpere?Datorita unei nevoi nesatisfacute, cauta informatii, identificã variante, le evalueaza, si apoi decide. Acea nevoie nesatisfacuta are mai multe cauze, cum ar fi cresterea nevoilor existente, aparitia unor noi tehnologii pentru realizarea de produse si prestarea de servicii. Câteodata informatiile achizitionate de consumator, privitoare la noi produse sau servicii lansate pe piatã pot crea nemultumiri ale acestuia fata de produsele sau serviciile de care beneficiaza, aparând nevoi pentru noile produse. În acest caz, publicitatea unui nou produs poate fi neasteptat de eficienta.Pentru o reclama de exceptie, producatorii platesc vedete arhicunoscute în lume, considerând ca oamenii vor opta pentru produsul lor, din cauza ca e reprezentat de Milla Jovovich, David Beckham sau Jennifer Lopez. Pentru a atrage si mai mult ei introduc acele procente de produs gratuite , lanseaza promotii, concursuri cu premii fabuloase, de rangul sutelor de euro sau excursii în strainatate cu starul preferat… toate astea numai sa aiba succes si profit. Firmele cu traditie se folosesc de renumele lor, spunând publicului ca “traditia continua”, (e adevarat ca strategia calitatii a fost utilizata de firmele de autoturisme, care au câstigat încrederea cumparatorilor cu produse ireprosabile. Celebrul autoturism Mercedes este si azi un etalon al calitatii), pe când firmele noi te îndeamna: “Let’s make things better!”. Reclamele se adapteaza si temperaturii: vara, te racoresti de fierbinteala cu o înghetata “proaspata” si cu sucuri “naturale”-ca altfel cum au termenul de valabilitate de cel putin un an?- iar iarna, te tratezi cu medicamente-minune împotriva gripei.Pe masura ce concurenta dintre producatori creste, cheltuielile pentru reclame se intensifica. Interesele producatorilor si ale consumatorilor privind nivelul pretului sunt diferite; apare concurenta între ei. Producatorii concureaza atât cu consumatorii, cât si cu ceilalti producatori. Consumatorii concureaza si ei unii cu ceilalti, ei contribuind la formarea cererii si a pretului. Interesele producatorilor si ale consumatorilor nu se pot realiza decât împreuna. Este atât interesul producatorilor, cât si al consumatorilor ca pretul sa scada. Reclamele sunt construite cu multa inteligenta si subtilitate, dar daca le vezi de 100 de ori pe zi, îti provoaca refuz. Legându-ne de durata momentelor publicitare…Reclama e un rau necesar; rau -cu minuscule exceptii, deoarece unele nu cauta tocmai sa manipuleze, cum ar fi cele care îndeamna la controale medicale periodice sau cele cu scopuri ecologice si caritabile.Plurivalenta publicitate…Majoritatea oamenilor, în afara de cunostintele legate de meseria lor, nu au idei clare si sunt incapabili sa se conduca singuri. Ei sunt calauziti de un profet, un îndrumator care are o opinie proprie ce le-o transmite prin diferite mijloace. Locul profetului poate fi luat de publicatii ce ofera opinii gata fabricate pentru cititor, si fraze-tip care îi scutesc de a gândi.Oamenii se plaseaza sub autoritatea unui conducator. Au apãrut partidele politice cu liderii lor, care se lupta sa ajunga la putere. Si ei îsi fac reclama în timpul alegerilor. Ne întrebam: e ceva mai mult de ei decât personajele lui Caragiale: Tipatescu, Dandanache, Catavencu? La suprafata îsi creeaza o imagine impecabila, sunt plini de virtute, (doar asta era calitatea unui bun conducator si în antichitate) si pretind ca au cheia tuturor problemelor de stat. Sa fie, oare, asa? Fara nici o intriga, pe ici, pe colo? Când ne gândim ca unii sunt suspecti de afaceri ilicite sau poate fac parte din organizatii cu scopuri obscure, se schimba situatia.Campaniile electorale se chinuie sa demonstreze cine-i cel mai bun. Încep prin câteva actiuni laudabile (strângeri de fonduri pentru orfani, spitale -ajung banii unde trebuie?-, “îmbunatatiri” ale sistemului de învatamânt, crearea de posturi de televiziune în toate colturile tarii) si continua cu miliarde de promisiuni pentru combaterea coruptiei, marierea de pensii si de alocatii pentru scolari -de unde fonduri?- , crearea de locuri de munca pentru a nu deveni capsunarii Europei -locuri sunt, salarii ba-, si multe alte lucrusoare. În timpul campaniilor electorale, posturile de televiziune gazduiesc disputele dintre candidati, precum si jignirile de rigoare. Distinsii candidati -nu oricine ajunge pâna acolo- strabat tara-n lung si-n lat, pentru a depista eventualele greutati ale populatiei, si de îndata ce dau peste ele, imediat promit sa le rezolve. Ofera poporului mici amintiri –calendare, semne de carte, tricouri, pixuri si sepcute – cu pozele dumnealor si cu deviza partidului. Amintim totusi de concertele gratuite si de mesele festive , tot din cadrul campaniilor electorale. Dupa un mic studiu al elocintei ,ei tin discursuri ex abrupto pentru a uimi poporul. Ametiti de atâta verva, oamenii pun în balanta nevoile lor si promisiunile primite, si se duc la vot…Desi anul acesta, dl. Nastase aproape ca ne-a fagaduit un oras pe Marte, a ratat alegerile. Prea multa reclama în zadar strica. Publicitatea trebuie sa aiba o limita: reclamele sa fie legale, decente si adevarate. În ultima perioada, multe dintre reclame s-au centrat pe stiluri de viata ireale si pe forma corpului oamenilor din reclame. Unii parinti au sesizat ca exista o legatura între imaginile de corpuri perfecte de la televizor si dereglarile de alimentatie ale tinerilor.Reclamele influenteazã foarte mult jocurile copiilor, alegerea out-fit-urilor, modul de a petrece timpul liber, nivelul de decentã, achizitionarea unei masini, a unei locuinte- în rândul tinerilor.Creatorii de publicitate dau dovadã de dexteritate, folositã însã tot mai mult cu interese bine determinate, si cu efecte nocive asupra publicului.

CRISTINA-MARIA

BASM COREEAN-Cum a pierit bogatanul cel lacom

Basme populare coreene

CUM A PIERIT BOGATANUL CEL LACOM

A fost odata un taran care avea un fiu. Si era taranul acela atat de sarac, incat n-avea nici macar orez pentru fiul sau. Cand baiatul a implinit sapte ani, tatal lui a fost silit sa-l bage argat la un bogatan din vecini. Din zori si pana-n noapte muncea baiatul, dar stapanul nu era niciodata multumit de el , ii tot cauta nod in papura si-l ocara intr-una.

Cu toate ca o ducea foarte greu la curtea bogatanului, micul argat nu se vaita niciodata si uimea pe sateni cu istetimea si firea lui voioasa.

Curand, dupa ce baiatul a implinit doisprezece ani, asupra satului lor se abatu un mare necaz. Oamenii incepura sa se imbolnaveasca si sa moara inaine de vreme. In fiecare zi satenii ingropau pe cineva drag si nimeni nu stia cum sa stavileasca molima.

In satul acela traia un mosneag intelept.Era atat de batran mosneagul, incat pierduse si el socoteala anilor traiti pe lume. Intr-un rand, mosneagul chema la sine pe toti satenii si le spuse :

-In taiga (padure,jungla) creste o planta pe nume « jen-shen ». Cautati-o, dezgropati-i radacina si fierbeti-o. Cine va bea toata fiertura, va trai o suta de ani.

Auzind vorbele mosneagului, bogatanul la care argatea baiatul porni de unul singur in padure. In aceeassi zi pleca in padure si baiatul. Amandoi aveau de gand sa caute minunata radacina de jen-shen.

Trei zile ratataci bogatanul prin taiga, in cautarea ierbii de leac, iar in a patra zi zari o floare cu cinci petale – floarea de jen-shen. Bogatul scoase un strigat de bucurie si izbucni intr-un ras galagios: n-avea oricine norocul sa gaseasca o radacina de jen-shen. El stia ca in targ, la Seul, va putea capata pe radacina aceea atata banet, cat nu va utea duce.

Dar in loc sa dezgroape radacina, hapsanul scoase cutitul de la brau si incepu sa insemneze copacii din jur, ca mai tarziu cand o veni, sa regaseasca jen-shenul.

Deodata il zari pe argatul sau. Baiatul umbla necajit, cu privirea atintita in pamant. Bogatul intelese ca acesta nu gasise nimic.

Baiatul isi zari si el stapanul, se apropie si-i spuse cu amaraciune in glas:

-De trei zile caut radacina salvatoare. De trei zile n-am mai dormit si n-am mancat nimic. Dar norocul si-a intors ochii de la mine si n-am gasit nicaieri floarea de jen-shen.

Bogatul rase:

-Cum ai s-o gasesti tocmai tu ! Nu stii ca dumnezeu ajuta intotdeauna numai pe oamenii cu stare ? Ia te uita ce-am gasit eu colo, langa feriga aceea!

Baiatul se uita spre feriga si zari floarea de jen-shen, cu cinci petale.

-Stapane, striga fericit baiatul, ce bine ca ai gasit radacina tamaduitoare! Acum oamenii din satul nostru vor scapa de moarte! Hai sa te ajut sa dezgropi comoara pe care a-i gasit-o!

Si baiatul isi scoase de la brau lopatica de os. Bogatul insa se se incrunta deodata, smulse lopatica din mainile baiatului si o arunca departe, intr-un tufis foarte des.

-Nu te baga unde nu-ti fierbe oala! striga el. Vreau sa las radacina sa mai creasca. Atunci am sa iau pe ea, la Seul, un sac de bani. Am sa ma intorc aici peste un an si am sa gasesc radacina dupa semnele pe care le-am crestat pe copaci.

Baiatul se porni pe plans :

-In fiecare zi mor oameni din satul nostru. La ce ne trebuie atatia bani, daca toti se vor prapadi cu zile ?

-Piei din ochii mei ! urla stapanul. Eu am gasit radacina si-i a mea ! Nu priveste pe nimeni ce-am sa fac cu ea!

Baiatul nu mai spuse nimic. Ii intoarse spatele si se afunda din nou in taigaua cea deasa.

Ramas singur, bogatanul isi spuse in sinea lui : « Daca am sa ma indepartez de locul acesta, zdrentarosul de argat o sa-mi fure radacina. Trebuie sa-l omor»..

Si hapsanul se repezi sa-l ajunga din urma. Alerge el ce alerga, scotoci toate tufisurile din imprejurimi, dar baiatul pierise farea urma.

Seara, bogatanul se intoarse la floarea de jen-sen si se culca acolo. Iar in zori, se scula odata cu soarele si incepu sa dezgroape radacina. O scoase din pamant, incinse un foc de gateje, puse la fiert un ceaun cu apa si se aseza sa astepte ca apa sa dea in clocot. Sezand el asa, isi aminti de baiat si incepu sa chihoteasca:

-Spuneam eu ca-i un prost fara pereche, zdrentarosul asta! Ce-o fi crezut el, ca am pornit sa caut

radacina ca sa adap tot satul de milogi cu leacul facator de minuni? Ce ma priveste pe mine soarta lor? N-au decat sa moara sau sa-si caute singuri ierburile de leac! Cat despre mine, am sa beau singur toata fiertura si-am sa traiesc o suta de ani !

Cand apa dadu in clocot, bogatanul arunca in ceaun radacina minunata. Apa fierbea si spumega, si fiertura se ingrosa tot mai mult si mai mult. Si iata ca in sfarsit leacul fu gata. Bogatanul isi umplu o ceasca plina, dar cand sa o duca la gura, de dupa un copac rasari baiatul. El cauta drept in ochii bogatanului si ii spuse gafaind:

-Pentru ce-ti trebuie o viata lunga, daca n-ai de gand sa faci nici un bine nimanui, daca nu vrei sa-ti ajuti vecinii?

-M-am saturat de vorbaria ta! striga hapsanul. Radacina-i a mea! Eu am gasit-o si eu am sa beau toata fiertura!

Si iarasi i-a intors baiatul spatele, nu i-a raspuns o vorba si s-a afundat in taiga.

Cum s-a facut nevazut baiatul, bogatanul a dus din nou ceasca la gura. Dar n-a apucat sa soarba nici o inghititura, cand de dupa o tufa a tasnit un tigru si, dintr-o singura lovitura de laba, l-a ucis pe bogatanul cel fara suflet. Multa vreme au asteptat satenii sa se intoarca. Trageau nadejde ca bogatanul le va aduce radacina de leac si bolnavii se vor inzdraveni si vor prinde iarasi putere. Dar zilele treceau si bogatanul tot nu mai venea.

In timpul acesta, baiatul continua sa colinde neostenit taigaua, in cautarea radacinii de jen-sen. Odata nimeri intr-o sihla atat de deasa, incat nici in miezul zilei lumina nu razbatea acolo.

In calea lui se innaltau stanci colturoase ; din toate partile il impresurau maracinisuri. Undeva, aproape de tot, rasunau ragete de tigru. Dar viteazul baiat nu dadu inapoi si nu se intoarse acasa. Gandul lui era mereu la oamenii bolnavi; el nu uita nici o clipa ca numai radacina de jen-shen poate scapa oamenii din satul lui de la pierire.

Si baiatul incepu sa-si croiasca drum prin maracinis. Curand, hainele i se facura ferfenita, si obrajii i se umplura de sange. Trecusera cateva ceasuri si el abia izbutise sa inainteze cativa pasi. Era frant de oboseala. La fiecare pas i se parea ca se va prabusi la pamant si nu va mai izbuti sa se ridice niciodata.

Dar tocmai in clipa cand ajunse la capatul puterilor, zari in apropiere o flacara palpaitoare. Strangandu-si ultimele forte, baiatul pasi spre flacaruia aceea, dar flacaruia se urni din loc si porni sa pluteasca in fata lui, de parca l-ar ademeni incotrova. Baiatul mai facu cativa pasi si . . . sa vezi minune: nu mai simtea intepaturile maracinilor, nu mai aluneca pe muschiul jilav, nu mai se prabusea in vizuinile parasite.

Cat timp a umblat asa, nici el n-ar fi putut spune. Dar deodata flacaruia se opri si, cazand la pamant, lumina tot locul cu scanteieri stalucitoare. In aceeasi clipa, baiatul zari cum rasare din iarba mult dorita floricica de jen-shen. Cele cinci petale ale florii se leganau pe tulpinita subtire, de parca ar fi vrut sa spuna: “E aici radacina, e aici! I se cuvine aceluia care aceluia care nu-si cruta viata, cand in joc salvarea semenilor sai!”

Nici nu mai trebuie spus cat s-a bucurat baiatul! A dezgropat cu nesfarsita grija radacina nepretuita, a invelit-o in naframa si a pornit intr-un suflet inapoi acasa.

Acum la intoarcere , drumul i se parea usor si lipsit de orice primejdie. Copacii se trageau

In laturi din calea lui, poteci uscate i se asterneau sub piioare de-a curmezisul mlastinilor, raurile adanci

secau sub pasii lui, tigrii fiorosi se ascundeau in vagaunile muntilor cand trecea el. Si toate acestea, pentru ca nu-i nimeni mai puternic pe lume decat omul care lupta pentru binele semenilor sai, fara sa astepte vreo rasplata pentru stradania lui.

La capatul noptii, baiatul ajunse in satul sau, iar la amiaza, fiecare satean putu sa soarba din leacul fermecat si toti se inzdravenira. Din ziua aceea, in satul cu pricina nimeni nu s-a mai imbolnavit.

Dar toate astea s-au intamplat de mult de tot, pe vremea stra-strabunilor nostri.